Prețul țițeiului crește, ca urmare a atacului SUA asupra Siriei

vocea.biz / 07.04.2017
Prețul țițeiului crește, ca urmare a atacului SUA asupra Siriei

Prețul țițeiului este în creștere, ca urmare a atacului lansat de SUA împotriva Siriei. Într-o primă etapă, prețul barilului a crescut cu două procente.

Industria extractoare a reacționat la atacul SUA împotriva Siriei iar prețul țițeiului a crescut cu două procente, titrează Reuters. Cotația din dimineața zilei de vineri este cea mai mare înregistrată în luna aprilie. Pe unele piețe, prețul pe baril a crescut cu aproximativ 1,5% și s-a stabilizat în orele de după atac.

Potrivit Mediafax, care citează surse CNN, atacul poate provoca derapaje în zonă, în ceea ce privește prețul țițeiului.

„Geopolitica este de multe ori îndrumătoarea pieţei de petrol“, a declarat Greg McKenna, strateg şef la AxiTrader. „Atacul Statelor Unite împotriva unui regim care este susţinut de ruşi, într-o ţară în care iranienii sunt activi şi sprijină regimul respectiv, are potenţialul de a provoca derapaje politice.“

Posibilele reacţii ale marilor producători de petrol, precum Iran şi Rusia, vor ”ţine comercianţii de petrol la limită“, a spus el. „Această incertitudine susţine preţurile … pe termen scurt.“

Tags:
Citește și...