Trump amenință cu o acţiune militară după atacul chimic din Siria

Vocea.biz / 06.04.2017
Trump amenință cu o acţiune militară după atacul chimic din Siria

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, le-a mărturisit joi după-amiază unor congresmeni că ia în considerare iniţierea unei acţiuni militare în Siria în urma atacului chimic asupra civililor din provincia Idlib. De asemenea, miliardarul republican a subliniat că înţelege gravitatea situaţiei, transmite CNN, citat de News.ro.

Potrivit unei surse politice, preşedintele american nu este decis dacă să meargă înainte cu o acţiune militară, dar va purta discuţii în acest sens cu şeful Pentagonului.

Trump se bazează pe judecata secretarului Apărării, James Mattis.

Pentagonul are pregătite mai multe opţiuni de lungă durată pentru a distruge capacitatea regimului sirian de a folosi arme chimice împotriva civililor şi rebelilor.

Însă, sursa politică a precizat că nicio decizie nu a fost luată pentru moment cu privire la o acţiune militară în Siria.

Donald Trump a catalogat atacul chimic drept o acţiune ”atroce” care i-a schimbat poziţia cu privire la Basgar al-Assad.

Declaraţiile sunt cu atât mai neaşteptate cu cât administraţia Trump a adoptat un ton mai blând faţă de regimul lui Bashar al-Assad şi a pledat pentru relaţii mai bune cu Rusia.

Sursa: News.ro

Citește și...