Planurile pentru România în strategia Rusiei pentru Marea Neagră

În mai puțin de un deceniu, Rusia și-a consolidat poziția în Marea Neagră în așa fel încât să poată domina militar și, la nevoie, economic regiunea, doar statele NATO, în special România, reprezentând în prezent o piedică în calea intereselor de la Kremlin, se arată într-o analiză realizată de think-tank-ul independent Center for International Maritime Security.

Potrivit analistului Byron Chong, Rusia are trei interese majore care țin de regiunea Mării Negre.

În primul rând, accesul la Marea Neagră permite Rusiei să rămână o putere importantă în partea nordică a Orientului Mijlociu, în sudul Caucazului și în Europa Continentală. Operațiunile militare rusești în Siria, de exemplu, au fost susținute de prezența navală din estul Mediteranei care a fost suplimentată serios cu efectivele venite din Marea Neagră.

În al doilea rând, controlul asupra porturilor din Marea Neagră poate permite Rusiei să influențeze rutele comerciale și transportul energetic prin conducte de gaze din țări precum Azerbaijan and Turkmenistan către Uniunea Europeană.

Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne din Parlamentul European va discuta luni situaţia din…

Comisarul european pentru Buget Gunther Oettinger sugerează că România, Ungaria, Polonia şi Italia doresc slăbirea proiectului…

În al treilea rând, regiunea Mării Negre poate fi considerată punctul vulnerabil al NATO, date fiind afinitățile culturale ale țărilor din regiune cu Rusia. Tensiunile interetnice, în special cele în care sunt implicate minoritățile ruse, pot fi speculate pentru slăbirea forței statelor NATO sau simpatizante NATO din regiune, se arată în analiză.

Succese și insuccese ale Rusiei în încercarea de a controla Marea Neagră

Orientarea către Occident a unor state precum Georgia și Ucraina, începând cu anul 2003 și accederea în NATO a României și Bulgariei în 2004 au plasat Rusia în situația de a pierde controlul asupra Mării Negre.

Potrivit Center for International Maritime Security, situația a fost contracarată printr-o strategie consistentă a Rusiei de a slăbi influența NATO în regiune, în anii care au urmat.

Prioritatea a fost ca Ucraina și Georgia să nu urmeze calea României și Bulgariei către integrarea în NATO.

Invazia Georgiei, în august 2008, imediat după summitul NATO de la București, unde s-a pus problema admiterii acestui stat în alianță, a demonstrat determinarea Rusiei de a opri extinderea NATO către Marea Neagră. De atunci, Rusia menține o prezența militară în Abkhazia and Oseția de Sud care reprezintă o amenințare constantă ce ține doleanțele de aliniere cu NATO ale Georgiei în frâu.

Politica Rusiei față de Ucraina a urmat un traseu similar. În perioada 2006 – 2009, Rusia a utilizat exporturile sale de energie către Ucraina ca un instrument de influență. De altfel, relațiile dintre cele două țări s-au îmbunătățit odată cu venirea la putere, în Ucraina, a președintelui pro-rus Viktor Ianukovici.

În urma demonstrațiilor de masă care au dus la alungarea acestuia, însă, în 2014, la putere au revenit grupările pro-NATO. Interesul Rusiei viza baza navală de la Sevastopol din Crimea.

Deținută oficial de Ucraina, baza era practic închiriată de Rusia și servea drept sediu pentru flota sa militară.

În martie 2014, Rusia anexa Crimea pentru acces neîngrădit la Marea Neagră, oferind în același timp sprijin separatiștilor ruși din estul Ucrainei pentru destabilizarea țării, se arată în analiza Center for International Maritime Security.

Însă Rusia s-a văzut nevoită să dea dovadă de reținere în cea ce privește țările membre NATO cu ieșire la Marea Neagră – România, Bulgaria și Turcia, folosind influența și nu forța.

În cazul Turciei, Rusia a exploatat și susținut politicile autoritare ale președintelui Erdogan. După un episod tensionat, relațiile dintre Turcia și Rusia sunt acum mult mai cordiale decât cele dintre Turcia și NATO.

În cazul Bulgariei, susținerea opoziției și a unor oameni de afaceri influenți a dus la o poziție pro-rusă a acestei țări – în special când vine vorba de ridicarea sancțiunilor impuse de UE Rusiei.

România, în schimb, se arată în analiză, a rămas o provocare pentru Rusia. România a solicitat în permanență o prezență sporită a forțelor NATO în zonă, găzduind și elemente anti-rachetă pe teritoriul său, făcând Kremlinul să denumească țara ”o amenințare clară” la adresa securității Rusiei.

Prezența militară rusească în Marea Neagră

Ca parte a strategiei pentru Marea Neagră, Rusia și-a sporit considerabil prezența militară în regiune, existând și o strategie pe termen lung de înarmare în zonă, datând din 2015, arată Center for International Maritime Security.

Planurile includ, într-o primă fază, îngreunarea accesului în regiune și limitarea operațiunilor altor forțe prin desfășurarea armamentului defensiv.

Într-o a doua fază, planurile includ prezența rachetelor cu rază mai lungă de acțiune în regiune care pot fi utilizate pentru atacuri la sol sau imunerea unei zone de restricție aeriană.

Strategia vizează descurajarea prezenței NATO în regiune – costurile sporirii prezenței să pară mai mari decât beneficiile.

Sisteme avansate defensive au fost deja desfășurate în Crimea, precum rachete anti-ambarcațiuni precum Bastion-P sau P-800 Oniks și rachete sol-aer S-300v4 și S-400 Triumf.

De asemenea, există un program de refacere a facilităților radar din Crimea și de instalare de aparatură de ultimă generație. Cuplate cu sistemele de rachetă din Armenia, Krasnodar și Latakia (Siria), raza de acțiune a marinei militare rusești ar putea acoperi nu doar regiunea Mării Negre, dar și teritorii din Georgia, Turcia și Ucraina.

Și flota din Marea Neagră a Rusiei urmează un program de modernizare. Moscova intenționează să investească echivalentul a 2,4 miliarde de dolari până în 2020 pentru dotarea navelor de război, a submarinelor și a sistemelor de apărare aeriană din regiune.

Optsprezece nave noi ar trebui să se alăture flotei, acestea urmând să fie dotate cu sistemul de rachetă Kalibr-NK.

Ce stă în calea Rusiei în cursa pentru dominarea Mării Negre

Potrivit analizei Center for International Maritime Security, dominarea în totalitate a Mării Negre de către marina militară rusească are două piedici majore.

Prima este controlul exercitat de Turcia asupra ieșirii spre Marea Mediterană. Deși Turcia este, momentan, un partener al Rusiei, acest lucru nu poate fi luat drept o garanție.

În prezent, Turcia și Rusia au vederi fundamental opuse legate de conflictul din Siria; Rusia susține regimul lui Bashar al-Assad, în timp ce Turcia vrea ca regimul să dispară.

Într-o situație de criză, Rusia ar trebui în primul rând să asigure cel puțin neutralitatea Turciei, pentru a-și putea impune dominația în Marea Neagră și a avea acces la Marea Mediterană. În cazul unui conflict deschis între cele două țări, prestigiul Rusiei ar putea fi serios afectat de eventualele victorii marginale ale Turciei, se arată în analiză.

O altă piedică în calea Rusiei este România. Deși România nu are forța militară pentru a face față Rusiei, politica noastră de încurajare a prezenței NATO în regiunea Mării Negre vine în directă contradicție cu interesele rusești.

Pentru a neutraliza România, se arată în analiză, Rusia ar putea promova politicile naționaliste precum conceptul ”României Mari”.

Acest lucru ar încuraja divergențe între România și vecinii săi, Ucraina și Moldova, o situație care ar ajuta Moscova să joace cartea deja știută a încurajării mișcărilor separatiste pentru destabilizarea regiunii.

Russia ar mai putea îngreuna exploatarea resurselor naturale din Marea Neagră de către România prin procese internaționale sau revedicând ape teritoriale în numele Crimeii.

Aceste măsuri ar putea intimida România, rezolvarea urmând să fie ori o apropiere de Rusia, ori o distanțare de NATO, se arată în analiză.