Comisia Europeană, îngrijorată de noua lege din Ungaria privind universităţile finanţate din străinătate

vocea.biz / 05.04.2017
Comisia Europeană, îngrijorată de noua lege din Ungaria privind universităţile finanţate din străinătate

Comisia Europeană s-a declarat miercuri “profund îngrijorată” de noua lege din Ungaria privind universităţile finanţate din străinătate, în timp ce un grup de europarlamentari a cerut ca Legislativul european să demareze măsuri disciplinare vizând Budapesta, relatează Reuters, AFP și News.ro.

Comisarul european pentru Cercetare, Carlos Moedas, s-a declarat “profund îngrijorat” de noua lege adoptată de Parlamentul ungar, ce ar putea duce la închiderea Universităţii Europei Centrale (CEU), creată la Budapesta de miliardarul american George Soros.

“Sunt profund îngrijorat în legătură cu schimbările legislative recent”, a atras atenţia Moedas într-un comunicat. “Sunt îngrijorat de faptul că această evoluţie ar putea fi în opoziţie directă cu libertatea de cercetare ştiinţifică şi cu valorile noastre comune privind deschiderea”, a adăugat el.

Comisarul a amintit că Ungaria este angajată “să apere valorile comune ale UE” şi şi-a exprimat temerea că această măsură va fi „un precedent neavenit pentru autonomia instituţiilor universitare din Ungaria”.

El a precizat că CE va trebui să facă o “analiză completă şi aprofundată” a legii ungare şi a respectării normelor europene.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Executivului european, subiectul va fi pe agenda următorii reuniuni a colegiului comisarilor, prevăzută pentru 12 aprilie.

Între timp, un grup care reprezintă majoritatea membrilor PE – din ALDE şi PPE – a cerut Legislativului european să lanseze proceduri disciplimare vizând Ungarua.

O procedură disciplinară poate însemna suspendarea dreptului de vot al unui stat membru UE, dar o astfel de măsură nu a fost luată niciodată.

Lansarea unei astfel de proceduri ar necesita susţinerea a două treimi dintre europarlamentari – un prag ce nu poate fi atins dacă PPE nu susţine măsura.

Formaţiunea Fidesz, aflată la putere în Ungaria, face parte din PPE.

Citește și...