Cel puţin 43 de copii se află între cele 254 de persoane ucise de un torent de noroi care a devastat oraşul columbian Mocoa, în urma unor ploi torenţiale care au devastat regiunea andină din nord-vestul Americii de Sud, relatează news.ro
”Am fost informat că bilanţul a crescut la 254 de morţi”, a scris preşedintele Juan Manuel Santos într-un mesaj postat pe Twitter după ieşirea din matcă a trei râuri, vineri noaptea, care a provocat ”un ocean de noroi” ce a luat totul, potrivit unor martori.
Cel puţin ”43 sunt copii. Ne rugăm pentru ei. transmitem condoleanţe familiilor lor”, a spus într-o alocuţiune şeful statului, care a preluat conducerea echipelor de salvare şi de reparaţii de la faţa locului.
Sub un cer închis, căldura şi umiditatea impregnau Mocoa, un oraş cu 40.000 de locuitori, capitala Putumayo, unde ploaia a încetat duminică.
Numeroşi locuitori încercau să-şi caute rudele între dărâmături sau să-şi salveze bunurile din noroi.
”Am pierdut totul. Totul totul totul. Am venit şi am salvat abia cât încape într-o geantă”, a declarat Henry Orado, în vârstă de 45 de ani, care încerca să spele un polover şi un maiou în apa plină de noroi din faţa fostei sale locuinţe.
În jur este dezolant – păpuşi dezmembrate, încălţâminte împrăştiată, rădăcini de copaci, vehicule avariate printre care locuitori trec încoace şi încolo cărând frigidere, mobile scoase dintre dărâmături.
Majoritatea cartierelor afectate sunt sărace, locuite de unele dintre cele 6,9 milioane de persoane strămutate din calea conflictului armat care sfâşie Columbia de la începutul anilor ’60.
Înaintând prin noroi, salvatori îi ajută continuu pe sinistraţi.
”Căutările continuă pentru a găsi supravieţuitori. Suntem încă în cele 72 de ore de după dezastru” în cursul cărora există încă o speranţă de a salva oameni, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Crucii Roşii Columbiene (CRC).
Avocatul Poporului din Putumayo Fabian Vargas a declarat că salvatorii cercetează atent prin noroi, în căutarea altor eventuale victime. Identificarea trupurilor, transferate la spitalul din Mocoa a continuat duminică.
”Procesul este în curs, cu personal de la medicina legală”, a adăugat reprezentantul acestui organism pentru apărarea drepturilor omului.
Oraşul era privat de apă curentă şi electricitate, iar autorităţile lucrau să restabilească aceste servicii, însă au avertizat că ar putea dura mai multe zile.
Reluarea alimentării cu electricitate este o sarcină dificilă, a recunoscut adjunctul ministrului de Interne Guillermo Rivera.
”Ar trebui să se construiască o nouă staţie, iar asta ia timp”, a declarat el pentru Caracol Radio, precizând că o unitate mobilă va fi trimisă de la Bogota.
Membri ai gherilei – Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC, marxiste) – care a semnat un acord de pace cu Guvernul, şi-a oferit duminică ajutorul la reconstrucţia Mocoa.
”Stând de vorbă cu luptători de gherilă, (mi-au spus) că ar vrea să se ducă acolo să muncească şi să ajute la reconstrucţie, Cred că este posibil ca (…) Farc să facă această propunere. Sunt foarte înteistaţi de această tragedie”, a declarat Ivan Marquez, principalul negociator al rebelilor.
”Sunt profund îndurerat de tragedia care a lovit Columbia”, a declarat Papa Francisc într-o mesă la Carpi, în nordul Italiei. Şeful statului i-a mulţumit Papei, pe Twitter, şi şi-a exprimat recunoştinţa faţă de numeroasele manifestări de solidaritate din întreaga lume.
Această catastrofă este cea mai gravă din Columbia de la altă alunecare de teren, care s-a soldat cu 92 de morţi, în mai 2015, la Salgar, laaproximativ 100 de kilometri de Medellin, în nord-vest.
Ploi violente nu au afectat doar Columbia, ci şi Peru – unde s-au soldat cu 101 de morţi şi peste un milion de sinistraţi -, şi Ecuadorul – unde a ucis 21 de oameni şi a afectat 9.000 de familii.