Contribuţia Marii Britanii la securitatea europeană este “necondiţionată”, a declarat ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, pentru un cotidian francez, îndepărtându-se de ameninţarea indirectă a Guvernului britanic că va reduce cooperarea dacă nu există un acord post-Brexit, potrivit Mediafax.
Premierul Marii Britanii, Theresa May, a anunţat într-o scrisoare trimisă miercuri Uniunii Europene că această “cooperare în ceea ce priveşte lupta împotriva criminalităţii şi a terorismului se va diminua” dacă ţara sa părăseşte Blocul fără un nou acord privind comerţul şi alte domenii.
Întrebat în cadrul unui interviu acordat cotidianului francez Le Figaro dacă Marea Britanie încearcă să folosească cooperarea în domeniul securităţii ca element de negociere pentru a asigura un acord comercial cu UE, Johnson a spus: “Nu, deloc”.
“Noi considerăm această contribuţie istorică a Marii Britanii la securitatea şi stabilitatea Europei ca fiind necondiţionată” , a spus el, în interviul publicat sâmbătă.
“Vom menţine această contribuţie, de care beneficiază toată Europa şi lumea. Este în interesul nostru şi al celorlalţi şi sperăm că acesta va fi unul dintre elementele parneteriatului nostru profund şi special (cu UE)”, a adăugat oficialul britanic.
David Davis, ministrul britanic pentru Brexit, a spus joi că aceste comentarii lansate de Theresa May nu constituie o ameninţare.
“Aceasta este o declaraţie că va fi dăunător pentru ambele părţi (Marea Britanie şi UE)…dacă nu ajungem la un acord. Este un argument în favoarea unui acord”, a spus el.
Marea Britanie are în prezent o contribuţie “limitată” la misiunile de securitate ale Uniunii Europene, astfel că efectele vor fi “minime” după Brexit, afirma vineri Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate.
Oficiali UE au semnalat că Marea Britanie ar urma să fie nevoită să asume obligaţii restante în valoare de aproape 60 de miliarde de euro.
“Cifrele cu care Marea Britanie contribuie la operaţiunile şi misiunile de apărare şi securitate ale Uniunii Europene nu sunt importante încât să poată fi o problemă pentru UE în viitor”, a declarat Federica Mogherini, citată de cotidianul Le Figaro. “Sigur, contribuţia britanică este importantă, dar limitată”, a adăugat atunci Mogherini, subliniind că Marea Britanie contribuie doar “5% la operaţiunile militare UE şi 3% la cele civile”.
“Fără îndoială că este vorba de o contribuţie preţioasă, dar şi de o contribuţie fără de care UE va putea continua activităţile în materie de apărare şi securitate”, a subliniat Mogherini. “Drept consecinţă, acest factor va avea o valoare minimă în negocierile pe tema Brexit”, a insistat Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate.
Guvernul Theresa May speră să utilizeze argumentul presupusei contribuţii britanice la securitatea comunitară ca factor în negocierile cu Bruxellesul, în speranţa obţinerii unor beneficii. Dar Uniunea Europeană a semnalat în mai multe rânduri că poate continua misiunile de securitate fără probleme şi în lipsa contribuţiilor Londrei. În acest context, Marea Britanie probabil nu va reuşi să îi convingă pe liderii europeni să accepte menţinerea accesului la piaţa comunitară post-Brexit fără contribuţii bugetare şi fără respectarea de către britanici a principiilor fundamentale ale Uniunii Europene – libertatea de circulaţie a persoanelor, bunurilor, serviciilor şi capitalului.