Un preot portughez a învăţat limba română de dragul enoriaşilor săi români: ”Am luptat pentru un popor care mi-a fost trimis de Dumnezeu!”

Da, aceasta este o poveste de Crăciun, dar nu una despre darurile multicolore şi strălucitoare pe care ne aşteptăm să le găsim sub bradul împodobit, ci una despre sacrificiu, credinţă şi mai ales SPERANŢĂ. Este povestea singurului preot ortodox portughez, într-o ţară cu tradiţie milenară catolică: părintele Alexandre Bonito, păstorul unei bune părţi a comunităţii româneşti din Portugalia, a cărei bunăstare a pus-o de multe ori mai presus de binele personal..

Absolvent al Facultăţii de Iconografie a Universităţii Sorbona, părintele Alexandre Bonito este preot al Bisericii Ortodoxe Portugheze, aparţinând Patriarhatului Ecumenic al Constantinopolului, dar şi funcţionar public de profesie. În anii de studenţie a luat pentru prima dată contact cu cultura română prin cărţile scriitorului disident Constantin Virgil Gheorghiu, autorul operei „ A douăzeci şi cincea oră”, numit şi „ poetul lui Hristos şi al Românilor”. Au urmat trei vizite în România, începând cu 1975, printre care şi la Rădăuţi, judeţul Suceava, unde a fost invitat să rămână ca preot paroh, dar a refuzat, preferând să se întoarcă în Portugalia, alături de familie.

Un alt contact cu cultura româna l-a avut datorită controversatului Arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe din Statele Unite şi Canada, Valerian Trifa. Acuzat de procurorul federal general Robert Kennedy de implicare în Mişcarea Legionară din România, în timpul celui de-al II-lea război mondial, Arhiepiscopului Valerian Trifa i s-a retras cetăţenia americană. Arhiereul apatrid, s-a refugiat astfel, în 1983, în Portugalia, ţară cu tradiţie în oferirea multor aziluri politice, unele polemice, printre care şi lui Carol al II-lea al României şi amiralului Miklos Horthy . Despre expulzarea lui Valerian Trifa din SUA, generalul de Securitate Ioan Pacepa avea să afirme în memoriile sale, „ Orizonturi roşii”, că ar fi fost o uneltire a Securităţii împotriva unui disident influent, anti-comunist convins.

Românii, 95% cred în Dumnezeu. Mersul la biserică, tot mai nepopular

Ministerul Educaţiei, despre sancţionarea elevelor care l-au filmat pe profesorul ce se masturba în timpul orei:…

(function(d, s, id) { var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0]; if (d.getElementById(id)) return; js = d.createElement(s); js.id = id; js.src = “//connect.facebook.net/ro_RO/all.js#xfbml=1”; fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs); }(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));

Dincolo însă de negura scandalului internaţional şi a dedesubturilor politice, preotul Alexandre Bonito a reuşit să vadă omul şi exilatul, căruia i-a oferit ospitalitate în buna tradiţie portugheză până la încetarea din viaţă a Arhiepiscopului, trei ani mai târziu. De la Arhiereul Valerian Trifa, părintelui Alexandre Bonito i-a rămas moştenire Sfânta Liturghie în limba română pe care o foloseşte şi în ziua de azi în biserică. Şi tot acesta avea să-i împărtăşească visul înfiinţării unei Biserici Ortodoxe Portugheze, care avea să se împlinească câţiva ani mai târziu.

3 poze | Vezi galeria

„ Am luptat pentru un popor care mi-a fost trimis de Dumnezeu”.
Biserica Ortodoxa Sfântul Nectarie, din Caselas, Lisabona, unde părintele Alexandre Bonito este preot paroh, este frecventată acum de imigranţi din ţările est-europene cu tradiţie ortodoxă: greci, ucraineni şi mai cu seamă români.

Astfel, pe lângă limbile pe care le vorbea deja: portugheza, engleza, franceza şi spaniola, preotul a început să înveţe şi limbile credincioşilor care treceau pragul bisericii sale. De câţiva ani susţine slujbele în limba română, iar ocazional şi în greacă şi rusă. Dintre toate însă, limba română o vorbeşte cel mai bine şi a învăţat-o cu cel mai mare drag.

Prima ocazie de a-şi folosi cunoştinţele s-a ivit în perioada 1993-1994, când în Portugalia a început să sosească primul val de imigranţi români, în portul Lisabonei, de unde intenţionau să plece apoi clandestin către Canada şi SUA în containerele de mărfuri de pe nave. „ Situaţia a ieşit de sub control pentru că nu s-a mai văzut niciodată în Lisabona un număr așa de mare de oameni veniți din Estul Europei.” , spune părintele.

Despre prima sa întâlnire cu refugiaţii români, acesta vorbeşte şi acum cu emoţie în glas: „ A venit la mine unul dintre ei să mă ducă în port. Când am ajuns acolo, aproape m-au luat la bătaie, neînţelegând ce intenţii am. Erau o mulţime de bărbaţi foarte zdraveni şi foarte disperaţi. M-au întrebat cu ce pot să-i ajut şi le-am spus că jumătate din ce am e al lor. Mi-au luat exact jumătate din bani şi au mers să-şi cumpere de mâncare.”

Departe de a se simţi intimidat, preotul s-a întors şi a doua zi, şi în toate zilele ce au urmat: „ Misiunea mea, ca preot ortodox, a fost destul de complicată. A fost pentru mine un moment de confruntare cu convingerile mele, dar am decis să mă implic total în situația acestor oameni, în ciuda tuturor protestelor multor persoane care încercau să mă convingă să nu mă implic. Situația a fost confuză și drama umană a fost mai puternică în inima mea pentru că am fost singur în această situație. Timp de patru ani de zile am luptat împotriva a toate și a tuturora, aproape fără nici un suport cu excepția unor prieteni, aceasta datorită și faptului că la momentul respectiv în Portugalia nu mai era nici un preot ortodox canonic, care ar fi putut colabora. Am luptat pentru un popor care mi-a fost trimis de Dumnezeu”.

Părintele s-a specializat apoi în alcătuirea unor „ kit-uri de supravieţuire” pe care le oferea celor ce se încumetau să pornească la drum, peste Atlantic, doar cu un „ Doamne ajută!” şi o geantă cu cele necesare asupra lor. Şi tot el a intervenit ca făcător de pace când mulţimea refugiaţilor, indignată de nepăsarea autorităţilor, s-a răzvrătit, intenţionând să ia cu asalt Ambasada României la Lisabona.

„Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat binecuvântarea de-a putea împărți, puținul pe care l-am avut, cu frații mei români!”

Dar drama umana nu s-a terminat atunci. Puţin înainte de pragul dintre milenii, în Portugalia a început să sosească un alt val de imigranţi români, de data aceasta ca mână de lucru într-o ţară aflată în plină dezvoltare economică. Cu ajutorul autorităţilor portugheze, preotul a transformat un fost sediu de poliţie în ceea ce avea să fie „ primul refugiu liber din Europa”. În Casa do Poço do Bispo, şi-au găsit adăpost provizoriu, de-a lungul anilor, sute de imigranţi români, iar pentru câteva familii a rămas apoi definitiv casa lor. Întreţinerea refugiului a fost preluată de administraţia portuară, iar cât despre distribuţia de alimente, când era nevoie, părintele nu a pregetat să o facă din propriul buzunar.

„ Şi se data aceasta a fost determinare și dragoste adevărată, fără dogmă. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat binecuvântarea de-a putea împărți, puținul pe care l-am avut, cu frații mei români” îşi aminteşte părintele. „ În ciuda faptului că sunt sărac, sunt binecuvântat de Dumnezeu!”, spune tot el.

3 poze | Vezi galeria

„ În biserica aceasta oricine e binevenit!”
Dintre cei pe care părintele i-a ajutat, mulţi au părăsit Portugalia în apogeul crizei economice. Au venit în schimb alţii, la fel de bucuroşi să afle porţile unei biserici deschise, când toate celelalte li s-au închis în nas. Dispreţuiţi uneori ca indivizi şi comunitate, atât în ţara de origine, cât şi în noua lor ţară, emigranţii români s-au trezit victimele unei societăţi consumiste şi egocentrice incapabile să recunoască aportul lor la stabilitatea economica a ambelor ţări. Lăsaseră totul în urmă: casa, familia, serviciul şi studiile, agoniseala…speranţele. Unii aveau nevoie disperată de ajutor financiar, alţii doar de acceptare şi consolare. Pe toate le-au găsit în biserica preotului Alexandre Bonito când acesta le-a spus: „ În biserica acesta oricine e binevenit!”.

Mesajul părintelui nu se aude însă doar în interiorul bisericii. Promotor al dialogului inter-religios, preotul Alexandre Bonito colaborează cu reprezentanţii tuturor bisericilor ortodoxe din ţările est-europene care şi-au trimis ulterior reprezentanţi în Portugalia şi aduce ortodoxia în contact şi cu alte culte din Europa şi chiar de pe alte continente.

În tot acest timp, părintele a continuat să lucreze ca funcţionar public şi să plătească chiria şi întreţinerea bisericii Sfântul Nectarie.
Românii din Portugalia au prins acum cheag. Au case, servicii, venituri stabile, şi-au întemeiat familii. Dar au nevoie în continuare de preotul lor. La el ajung în momentele cele mai fericite, dar şi cele mai nefericite ale vieţii lor. Părintele Alexandre Bonito este cel care îi cunună, cel care le botează copiii, cel care îi pomeneşte pe cei dragi lor ce au plecat spre veşnica odihnă. Mulţi cred că a venit vremea să-i uşureze părintelui povara şi să încerce să ajute, fiecare după puterile lui, biserica şi pe preotul care nu a cerut niciodată nimic, nimănui, deşi a dat totul.

3 poze | Vezi galeria

„ Credinţa se află în inimile tinerilor. Are nevoie doar să fie căutată!”
Într-o societate aflată într-un proces accelerat de schimbare, părintele Alexandre Bonito a adoptat o muncă de „ evanghelizare” mai puţin familiară Bisericii Ortodoxe în care, sub presiunea regimurilor totalitare, discursul liber a fost minimalizat, sau complet eliminat în timpul slujbelor, pentru că orice formă de comunicare în masă era nedorită. Efortul părintelui se îndreaptă acum, însă, spre tânăra generaţie, la care cuvintele lui ajung şi pe căi mai puţin ortodoxe în sine, dar eficiente: Facebook şi Youtube. Obiectivul e acela de a stabili o continuitate a tradiţiei creştine, mai importantă ca niciodată acum când tineri din întreaga Europă se alătură Statului Islamic, pentru că mulţi au crescut cu o lipsă acută de credinţă şi de idealuri şi atunci le adoptă din toate puterile când le găsesc, oricât de periculoase ar fi.

„ Aceşti tineri caută o identitate bine definită şi cu valori puternice pe care nu le găsesc în modelul european laic. Golul este enorm în ceea ce priveşte modelul social şi spiritual actual. Japonia previne acest fenomen cu un model radical ( n.a. excludere) faţă de Islam. Credinţa se află, totuşi, în inimile tinerilor. Are nevoie doar să fie căutată!”
„ Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul…”Coloseni 3:23-24

Medicul veterinar din Bistrița Năsăud, Vasile Bindea, cantorul care îi face pe români să nu-și uite tradițiile

Chiar dacă povestea aceasta este una despre SPERANŢĂ, s-ar putea ivi totuşi sceptici care să spună că oameni ca preotul Alexandre Bonito sunt o „ rara avis” într-o lume ghidată doar de interesele proprii. Cu o floare nu se face primăvară! Dar două sunt un început promiţător, nu? Ce-a de-a două se găseşte în aceeaşi grădină şi este vorba despre cantorul şi paracliserul bisericii Sfântul Nectarie.
Numele lui este Vasile Bindea şi vine din satul Chiuza, judeţul Bistriţa-Năsăud. Este veterinar de profesie, deşi visul lui, încă din copilărie, era să dea admitere la Teologie. A şi încercat, dar a fost respins la proba vocaţională, fiind considerat lipsit de aptitudini muzicale. În Portugalia a ajuns în 2008, ca medic veterinar la o fermă din Porto. Când aceasta a dat faliment, s-a mutat în Lisabona unde a ajuns să-l cunoască pe părintele Alexandre Bonito şi să asiste la slujbele acestuia.

Vocaţia teologică şi cunoaşterea dogmelor bisericeşti l-au determinat pe Vasile să îi ofere părintelui ajutorul, la slujbe. Nevoit să renunţe la munca de veterinar, s-a reprofilat şi a ajuns să facă alpinism urban utilitar în zilele lucrătoare şi voluntariat la biserică duminicile şi de sărbători. Aşa sunt căile Domnului! Lipsa aptitudinii muzicale trece până la urmă neobservată când e compensată de acea credinţă care face ca, în Postul Crăciunului, vocii lui Vasile Bindea să i se alăture glasul mulţumii de colindători:
„ Cerul şi Pământul în cântec răsună/ Îngeri şi oameni cântă împreună/ Hristos se naşte, Domnul coboară…”

Text de Karina Mureşanu Vlad