Soluția lui Viktor Orban la problema refugiaților. Țara în care “UE ar trebui să creeze un oraș uriaș” pentru migranți

vocea.biz / 25.09.2016
Soluția lui Viktor Orban la problema refugiaților. Țara în care “UE ar trebui să creeze un oraș uriaș” pentru migranți

Premierul ungar Viktor Orban a propus, sâmbătă, ca Uniunea Europeană să creeze un ‘oraș uriaș pentru refugiați’ pe coasta Libiei și să proceseze acolo, cu ajutorul unui nou guvern libian, solicitările de azil ale imigranților din Africa.

Într-o declarație susținută după o reuniune la Viena a țărilor de pe ruta balcanică a migrației, Orban a spus că granițele externe ale Uniunii Europene ar trebui să fie sub un ‘control total’, inclusiv frontiera mediteraneeană, unde Libia este indispensabilă, transmite Reuters.

Trebuie menținută unitatea Libiei, trebuie anulat embargoul de arme al Occidentului împotriva aceste țări, trebuie susținută ‘Armata Libiană de Eliberare’ și creat un nou guvern libian, care să fie atras într-un acord de cooperare până când migrația se va amplifica din nou în Mediterana, primăvara viitoare, a spus el, potrivit Agerpres.

Premierul ungar a mai afirmat că UE trebuie să obțină un acord și cu Cairo, similar cu cel semnat cu Ankara, pentru că în prezent există 5,5 milioane de imigranți care așteaptă în Egipt, transmite și MTI.

Dacă nu va exista un acord cu Egiptul, ‘am putea avea o surpriză de acolo’, a spus Orban, subliniind că Egiptul și Libia vor fi jucători cheie în Europa în următorii câțiva ani.

Orban a declarat de asemenea că este nevoie de o nouă linie de apărare în Europa, ca scenariu în cazul în care acordul privind refugiații dintre UE și Turcia va fi oprit.

El a cerut totodată Uniunii Europene să crească cheltuielile alocate gestionării crizei migrației și să distribuie fondurile într-un mod mai just între țările afectate.

Orban a atras atenția că actualul sistem de distribuție a fondurilor este nedrept, deoarece banii ajung întotdeauna la Italia și Grecia, în timp ce Bulgaria, Macedonia și Serbia primesc ‘sume rușinos de mici’, mai arată sursa citată.

Citește și...