Româncă vânzătoare de ziare, imaginea Aeroportului Heathrow – FOTO

vocea.biz / 24.09.2016
Româncă vânzătoare de ziare, imaginea Aeroportului Heathrow – FOTO

Floriana Stanciu, o româncă vânzătoare de ziare, a ajuns să fie imaginea Aeroportului Heathrow. Peste 1,5 milioane de pasageri sunt întâmpinaţi, săptămânal, de românca ce apare cu braţele deschise într-una dintre imaginile din campania “Welcome” a aeroportului britanic.

 

Românca Floriana Stanciu are o poveste impresionantă. Timp de doi ani a trăit pe străzile din Anglia, iar acum vinde ziarul The Big Issue, dar lucrează şi ca vânzătoare la un chioşc ce comercializează cafea.

“Sunt foarte mândră să apar în imaginile de la Heathrow. Mă face să mă simt bine în privinţa drumului pe care l-am făcut şi a muncii care m-a adus unde sunt azi”, a spus românca într-un interviu acordat chiar publicaţiei pe care o vinde.

Prezenţa româncei în campania aeroportului e apreciată inclusiv de CEO-ul Heathrow.

“Suntem un bun de valoare al Marii Britanii care e recunoscut în toată lumea şi suntem onoraţi că Floriana s-a alăturat personalităţilor emblematice pe care Marea Britanie le oferă”, a declarat John Holland-Kaye.

În imagini mai apar diferite persoane cu joburi variate, de la artişti la piloţi şi taximetrişti.

heathrow

Citește și...