Peste 300.000 de persoane au solicitat azil în țări ale Uniunii Europene. Cei mai mulți vor să rămână în Germania, Italia și Franța

Silvia Spanciu / 22.09.2016
Peste 300.000 de persoane au solicitat azil în țări ale Uniunii Europene. Cei mai mulți vor să rămână în Germania, Italia și Franța

Numărul persoanelor care solicită azil în state ale Uniunii Europene este în continuă creștere. Tot mai mulți sirieni, afgani și irakieni cer protecția UE, pentru a scăpa de conflictele din țările natale, iar numărul celor care au cerut azil în ultimele trei luni de zile a ajuns la peste 300.000 de persoane.

În ultimele trei luni de zile, 317.900 de persoane au depus solicitări de azil autorităților naționale din țările UE. Numărul este cu 40 de procente mai mare decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, anunță Eurostat. Din aceștia, peste 96% au fost cetățeni care au solicitat pentru prima dată azil, adică refugiați sosiți recent din țările natale.

Cei care doresc să beneficieze de protecția autorităților europene provin din 148 de țări ale lumii, majoritatea fiind din regiunile lovite de conflicte sau de probleme economice. Cei mai mulți dintre solicitanți sunt din Siria – 90.500 de cereri au fost depuse de sirieni în ultimele trei luni. Sirienii sunt urmați în top de cetățenii veniți din Afganistan și Irak. Numărul sirienilor, afganilor și irakienilor, este în continuă creștere, subliniază autoritățile europene. O creștere semnificativă s-a înregistrat și în ceea ce privesc solicitările venite din partea cetățenilor libanezi, haitieni și ruși.

Care sunt țările în care vor să rămână migranții

Cea mai populară țară în rândul azilanților rămâne Germania. Sirienii, pakistanezii, rușii, somalezii, afganii, iranienii, chiar și marocanii și armenienii, toți preferă Germania. Datele arată că 80% dintre solicitările făcute de sirieni sunt depuse către autoritățile nemțești.

Italia este preferată de migranții care au sosit din Bangladesh, Senegal, Gambia, Guinea, Ucraina și Coasta de Fildeș, în timp ce Franța se confruntă cu cereri mai multe depuse de chinezi, sudanezi și haitieni. Grecia și Ungaria sunt și ele în topul țărilor care au de soluționat multiple cereri de azil. 85% dintre solicitanții de azil, au depus cererile către unul dintre cele cinci state.

Germania se confruntă cu cereri tot mai multe, la fel și Italia și Grecia în timp ce în Ungaria, Suedia și Austria, numărul solicitărilor, în termeni absoluți, a scăzut.

Cum sunt soluționate solicitările pentru acordarea azilului

Peste jumătate din cererile depuse sunt soluționate pozitiv pentru solicitanți, iar dosarele ajung pe masa primelor instanțe din statele UE. În trei luni de zile, Germania a rezolvat peste 117.000 de cazuri și este urmată, la mare distanță, de Italia, cu 24.400 de cazuri rezolvate, Franța, Suedia, Austria și Olanda.

În ceea ce privește deciziile pozitive, locuitorii din Siria, Irak și Eritreea sunt cei care au cele mai multe șanse de a primi protecție din partea Uniunii Europene. Doar 4% dintre albanezi au primit azil după ce au depus solicitări și doar 5% dintre kosovari.

Care este situația în România

În România, în ultimele trei luni de zile, au fost depuse 215 solicitări de azil, mai puține decât în primul trimestru din 2016, când au fost înregistrate 315 cereri, și mai puțin și decât în aceeași perioadă din 2015, când s-au depuse 375 de solicitări. Și la noi în țară, sirienii conduc topul solicitanților de azil. Ei sunt urmați de cetățenii veniți din Irak, Afganistan, Yemen și Turcia.

Instanțele românești au soluționat în al doilea trimestru din 2016 un număr de 250 de cereri, iar 120 au primit un răspuns pozitiv. 95 de persoane au primit statutul de refugiat iar 30 beneficiază de forme subsidiare de protecție din partea statului. 125 de persoane au fost refuzate.

Citește și...