Unul dintre atentatorii de la New York, căutat de autorități. Polițiștii cer ajutorul americanilor prin intermediul rețelelor de socializare

Silvia Spanciu / 19.09.2016
Unul dintre atentatorii de la New York, căutat de autorități. Polițiștii cer ajutorul americanilor prin intermediul rețelelor de socializare

Ahmad Khan Rahami, un bărbat în vârstă de 28 de ani, este căutat de polițiștii americani în legătură cu atentatul de sâmbătă seara de la New York. Oamenii legii au făcut apel la cetățeni pe rețelele de socializare.

Ahmad Khan Rahami este căutat de autoritățile americane. Poza tânărului a fost postată de Biroul din New York al FBI, pe rețelele de socializare, în speranța că americanii îl vor recunoaște și vor putea oferi detalii despre locația acestuia.

Autoritățile precizează că au pus în aplicare un mandat de percheziție, dar bărbatul nu a fost găsit la adresa sa din New Jersey. Ahmad Rahami are 28 de ani, este de origine afgană, născut în Afganistan, dar cetățean american. Cei care îl recunosc sunt îndemnați să sune la numărul de telefon pus la dispoziție de autorități sau să contacteze ambasadele SUA.

Polițiștii avertizează că suspectul este considerat periculos și poate fi înarmat. Și primarul New York-ului, Bill de Blasio, a atras atenția asupra faptului că Rahami ar putea fi periculos.

Polițiștii vor să îl interogheze pe Ahmad Rahami în legătură cu atentatul din 17 septembrie din cartierul Chelsea, New York. În acest caz au fost arestate alte cinci persoane, în seara zilei de duminică. După explozia din Chelsea, autoritățile au mai găsit și un alt dispozitiv improvizat. În total, trei bombe artizanale au fost descoperite de anchetatorii americani în orașul New York, iar sistemul de supraveghere public este folosit de polițiști pentru identificarea atentatorilor.

 

Citește și...