Donald Trump ia atitudine în problema ameninţării Statului Islamic și aduce acuze administraţiei Obama

Oana Mărginean / 19.09.2016
Donald Trump ia atitudine în problema ameninţării Statului Islamic și aduce acuze administraţiei Obama

Candidatul republican Donald Trump a declarat că este posibil ca în Statele Unite să aibă loc din ce în ce mai multe incidente cu caracter terorist. Liderul republican a făcut aceste comentarii în contextul producerii mai multor astfel de incidente în decurs de mai puţin de trei zile. Donald Trump acuză administraţia Obama că ar subestima ameninţarea reprezentată de reţeaua teroristă Stat Islamic, implicit punând în pericol locuitorii Statelor Unite.

Donald Trump a subliniat, în perioada campaniei electorale, că Statele Unite nu mai sunt o ţară sigură şi că doar el este capabil să o protejeze. Liderul republican a declarat luni dimineaţa că se aşteaptă la şi mai multe atacuri teroriste.

“Cred că aceste lucruri probabil se vor (…) întâmpla din ce în ce mai des în toată ţara,” a declarat Trump pentru Fox News.

Întrebat fiind dacă se aşteaptă la noi atacuri, Trump a replicat: “Da, pentru că am fost slabi. Ţara noastră a fost slăbită.”

“Subestimând ameninţarea, administraţia Obama a permis acesteia să se materializeze, ne pune pe toţi în pericol şi ne reaminteşte că avem nevoie de o nouă conducere în lupta împotriva terorismului islamic,” afirmă Jason Miller, purtătorul de cuvânt al lui Trump.

Sâmbătă, cel puţin 29 de persoane au fost rănite după ce o bombă artizanală a explodat în zona Manhattan din oraşul american New York, iar un dispozitiv improvizat a explodat într-o staţiune din statul american New Jersey, înaintea unui eveniment sportiv militar, dar nicio persoană nu a fost rănită.

Tot sâmbătă, un individ a rănit cu un cuţit cel puţin opt persoane, după care a fost împuşcat mortal de un agent de poliţie, într-un mall situat în statul american Minnesota.

Iar luni dimineaţă, poliţia a detonat un pachet suspect găsit într-un coş de gunoi din Elizabeth, New Jersey, de teamă că ar putea conţine o bombă.

Citește și...