Rusia își alege parlamentarii. Partidul lui Putin este favorit

Silvia Spanciu / 18.09.2016
Rusia își alege parlamentarii. Partidul lui Putin este favorit

Rușii își vor alegea astăzi reprezentanții în Duma de Stat. 14 partide politice, cu 6.500 de candidați, s-au înscris în cursa electorală. Zece milioane de alegători sunt așteptați duminică la urne iar favorit pentru obținerea majorității parlamentare este partidul lui Vladimir Putin.

Zece milioane de alegători sunt chemați la vot în Rusia la primele alegeri parlamentare de după anexarea Crimeii. Este o situație bună pentru partidul lui Vladimir Putin, a cărui popularitate a ajuns la 80% înainte de startul campaniei. Simpatia de care se bucură Putin în rândul alegătorilor a crescut imediat după anexarea Crimeei.

Potrivit Agerpres, la alegerile pentru Duma de Stat s-au înscris 14 partide politice. În total 6.500 de candidați doresc să obțină un loc în legislativul Rusiei, iar Partidul Rusia Unită este deja considerat câștigător de către presa occidentală. De altfel, organizația neguvernamentală Golos a precizat că din cauza popularității lui Putin, campania din 2016 pentru parlamentare a fost “cea mai lipsită de vlagă și inactivă campanie din ultimii 10 ani”.

Pentru a pune capăt speculațiilor, Vladimir Putin l-a demis pe șeful comisiei centrale electorale. Vladimir Ciurov a fost înlocuit de Ela Pamfilova, după ce în 2011 sute de mii de manifestanți au protestat împotriva fraudelor electorale. Ela Pamfilova a fost delegat al Kremlinului pentru drepturile omului.

Președintele Putin a făcut sâmbătă un apel la cetățeni pentru ca aceștia să se prezinte în număr cât mai mare la urne și să voteze “pentru Rusia.”

Alegeri parlamentare sunt organizate și în Crimeea. Lideri occidentali dar și Ministerul de Externe al României au precizat că nu recunosc legitimitatea alegerilor parlamentare din Crimeea. Autoritățile române au precizat într-un comunicat de presă că susțin în continuare independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, iar România nu recunoaște anexarea Crimeii și a orașului Sevastopol de către Rusia.

Citește și...