Ministrul suedez al Justiţiei şi Imigraţiei, Morgan Johansson, a declarat că Uniunea Europeană, fiind “cel mai bogat continent din lume”, are capacitatea de a absorbi circa un milion de refugiaţi anual.
Cât despre distribuirea migranților, Johansson propune soluția votului majoritar, în cazul în care nu se pot lua decizii prin consens.
“Continentul european trebuie să-și asume partea de responsabilitate în criza mondială a refugiaţilor. Suntem cel mai bogat continent din lume şi este evident că, dacă cineva poate gestiona o astfel de criză, în mod clar este Europa cu 500 de milioane de locuitori”, a declarat Morgan Johansson, citat de Reuters.
Ministrul suedez a înaintat soluția instituirii unui mecanism permanent de distribuire a refugiaţilor, în contextul reticenţei ţărilor central şi est-europene.
“Dacă nu se pot lua decizii consensuale, există reguli în procesul decizional care pot fi utilizate – votul prin majoritate. Uniunea Europeană trebuie să poată primi un milion de refugiaţi anual”, a mai precizat Johansson.
Circa 1,3 milioane de imigranţi din Africa şi Orientul Mijlociu au ajuns în Europa în cursul anului 2015, în principal din Siria, Irak şi Afganistan.
Suedia a primit în anul 2015 un număr-record de 163.000 de solicitanţi de azil, dar anul acesta ar putea accepta doar circa 35.000.