Uniunea Europeană a obligat Apple, cea mai valoroasă companie din lume, să dea Irlandei 13 miliarde de euro în taxe neachitate. Este vorba de un ajutor de stat oferit de guvernanţii de la Dublin despre care autoritatea antitrust a UE a decis că încalcă regulile europene, în contextul în care UE vrea ca marile companii străine să-şi plătească corect taxele.
Suma reprezintă cea mai mare pedeapsă pecuniară decisă de Comisia Europeană contra unei singure companii.
Apple, ca și alte companii din Silicon Valley, a făcut o obișnuință din a profita de legislaţiile permisive din Europa sau din alte zone pentru a evita plata taxelor și fentarea Fiscului.
Potrivit Wired.com, vânzând drepturi de proprietate intelectuală către companii-marionetă, Apple, Google și Microsoft&Co. îşi mută profiturile în ţări cu taxe mai reduse, precum Irlanda. Acesta este doar începutul schemei. Urmează acordarea unor sublicenţe pentru drepturi de proprietate intelectuală unei a doua unităţi, să zicem irlandeze, care contabilizează vânzările globale.
Apoi entitatea B plăteşte redevenţe către compania A, scăpând astfel de venituri. Însă compania A are sediul în Caraibe, un paradis fiscal, ceea ce face ca venitul din redevenţe să nu poată fi taxat în Irlanda. Există însă şi o problemă: până când Fiscul american nu-şi primeşte partea, companiile nu-şi pot aduce lichidităţile în SUA. Deci nu-şi pot folosi banii acolo.
„Poate că până la urmă nu e ceva atât de genial“, mai scrie Wired.com.
Convocat în faţa unei comisii speciale a Senatului american, ca să dea socoteală pentru banii blocaţi în străinătate, Tim Cook, şeful companiei Apple, a declarat că nu va repatria miliardele de dolari, profiturile din operaţiunile internaţionale, până când Trezoreria nu va reduce taxele aplicate companiilor. La acea vreme, Apple avea aproximativ 100 de miliarde de dolari în cash – profituri din operaţiunile din străinătate – bani păstraţi cu grijă în afara SUA, unde mâna Fiscului american nu putea ajunge.
De atunci, la fiecare trei luni, Apple actualizează infomaţiile furnizate Wall Street-ului despre grămezile sale de cash şi de fiecare dată cifra a crescut cu câteva miliarde de dolari. La ultima numărătoare, în urmă cu ceva mai mult de şase săptămâni, suma se situa la 215 miliarde de dolari. Dacă Apple ar aduce aceşti bani acasă în SUA, ar trebui să plătească un impozit de 40%, una dintre cele mai mari cote din lume.
„Apple îşi serveşte acţionarii păstrând aceste fonduri în străinătate“, le-a explicat senatorilor compania de tehnologie californiană.
Folosind lacune în legislaţia fiscală, existente de mult timp, Apple şi numeroase alte multinaţionale pot evita să plătească taxe în SUA atât timp cât îşi ţin profiturile în afara ţării. Este o ciudăţenie a legislaţiei americane și este o tradiţie în SUA ca marile companii să cheltuiască sume mari pe lobby pentru ca politicienii să adopte legi care le sunt favorabile.
Legislația astfel adoptată are un impact dramatic şi din ce în ce mai nesustenabil asupra lumii corporatiste. Aceste aberaţii fac ca afacerile bogate din SUA să acumuleze grămezi uriaşe de bani, netaxaţi, în străinătate. În ultimii ani tendinţa a accelerat din cauza dezvoltării explozive a liderilor din sectorul tehnologiei şi a succesului de care aceştia se bucură în întreaga lume.
Preşedintele SUA, Barack Obama, a promis că va convinge corporaţiile americane să-şi repatrieze profiturile, aşa cum promit şi candidaţii la preşedinţie din partea republicanilor şi a democraţilor. Însă, părerile la Washington diferă de zeci de ani în privința modului în care se poate realiza acest lucru. Dacă rezultatul a fost intransigenţa, puţini s-au plâns foarte zgomotos. Impasul convine foarte mult companiilor americane, permiţând celor mai mari afaceri internaţionale să se bucure de cheltuieli cu taxe extrem de mici.