Ipoteză nouă în cazul avionului Malaysia Airlines, dispărut în 2014 cu 239 de oameni la bord

Mihaela Hiticaș / 14.09.2016
Ipoteză nouă în cazul avionului Malaysia Airlines, dispărut în 2014 cu 239 de oameni la bord

Omul care și-a făcut deja un renume prin găsirea unor părți din lipsă din avionul companiei Malaysia Airlines, dispărut în 2014 cu 239 de oameni la bord, a făcut o descoperire uluitoare.

Blaine Gibson susține că a găsit o bucată din fuselajul avionului care demonstrează faptul că un incendiu ar fi avut loc la bord, înainte de prăbușire. El a găsit zilele trecute încă o piesă din „puzzle-ul” zborului MH370, în apropiere de plaja Sainte Luce din Madagascar.

Potrivit CNN, Gibson spune că a localizat dovezi care pare să arate urme de arsură. Dacă se dovedește a fi adevărat, ar fi pentru prima dată când astfel de urme au fost găsite pe rămășițele aeronavei. Specialiștii ar putea astfel să-și dea seama ce s-ar fi putut întâmpla la bordul avionului și care ar fi fost motivele pentru care ar fi dispărut inexplicabil.

Bucata din avion care ar prezenta urme de arsură / Sursa foto: CNN
Bucata din avion care ar prezenta urme de arsură / Sursa foto: CNN

Blaine Gibson este un avocat din care conduce pe cont propriu o operațiune de căutare a avionului  Malaysia Airlines.

„Am fost foarte implicat în căutarea pentru Malaezia 370, doar din interes personal și într-un grup privat, nu într- un mod non-profit sau mod jurnalistic”, a declarat Gibson pentru CNN în luna martie a acestui an.

În iunie 2016, Gibson a descoperit pe o plajă de Madagascar între 15 și 20 de elemente cu caracter personal, printre care un rucsac mic, o cutie de calculator și mai multe obiecte specifice unei călătorii cu avionul.

Noile descoperiri ale lui Gibson au fost trimise către anchetatorii australieni de la Biroul de Siguranță în Transporturi. Anchetatorii nu au făcut însă deocamdată niciun comentariu pe acest subiect.

Vă amintim faptul că zborul MH370, de la Kuala Lumpur la Beijing, a dispărut în martie 2014, cu 239 de oameni la bord. Odată dispărut de pe radare, acesta nu a mai putut fi reperat de către controlorii de zbor, dar nici de către căutători.

Tags:
Citește și...