Sute de kilograme de cocaină confiscate după o operațiune comună a polițiștilor sârbi și germani

Vocea.biz / 13.09.2016
Sute de kilograme de cocaină confiscate după o operațiune comună a polițiștilor sârbi și germani

Nu mai puţin de 30 de persoane au fost arestate și peste 300 de kilograme de cocaină au fost confiscate într-o operațiune comună a forțelor de poliție din Germania și Serbia împotriva traficanților de droguri, care s-a întins pe o perioadă de 13 luni. Anunţul a fost făcut marţi de ministrul de interne sârb, Nebojsa Stefanovic, relatează AFP și Tanjug, potrivit Agepres. 

În cursul acestei operațiuni, rezultatul unei anchete care s-a desfășurat pe parcursul a 13 luni, forțele de poliție din cele două țări au confiscat 303 kilograme de cocaină, 96 de kilograme de canabis și 106 kilograme de hașiș. Potrivit ministrului de interne, valoarea drogurilor se ridică la aprximativ 20 de milioane de euro.

Stefanovic a precizat că patru suspecţi au fost arestaţi la Belgrad, iar oamenii legii mai caută un al cincilea suspect. Colaborarea între Serbia şi Germania în acest caz e văzută de ministrul sârb ca un “exemplu excelent în lupta împotriva crimei organizate şi a corupţiei”.

Oficialul a precizat că printre suspecți se numără și nouă ofițeri de poliție.

Ruta balcanică folosită de organizaţiile implicate în traficul de droguri, arme şi persoane către ţările din UE include Serbia, Albania şi Macedonia.

 

Citește și...