Adolescent de 15 ani, arestat la Paris. Tânărul se lăuda că vrea să “ucidă oameni” și intenționa să comită un atentat

Oana Mărginean / 11.09.2016
Adolescent de 15 ani, arestat la Paris. Tânărul se lăuda că vrea să “ucidă oameni” și intenționa să comită un atentat

Un  minor în vârsă de 15 ani a fost arestat, în 10 septembrie, în arondismentul al XII-lea din Paris, acesta intenţionând să comită un atentat într-un loc public cu o armă albă sau o armă de foc.  Decizia de arestare a anchetatorilor din cadrul Direcţiei Generale de Securiate Internă din Franţa vine după ce acesta s-ar fi lăudat recent că vrea să “ucidă oameni” în capitala franceză. Minorul a fost audiat duminică, 11 septembrie.

Potrivit unei surse apropiate anchetei, băiatul a fost arestat pentru că există întrebări cu privire la o posibilă trecere la acţiune drept răspuns la apelurile lansate din Siria de a ataca Franţa. Aceasta a mai precizat că minorul se afla în contact prin reţeaua Telegram cu Rachid Kassim.

Adolescentul a fost supus unei percheziţii administrative şi al unui arest la domiciliu în cadrul stării de urgenţă instaurate după atentatele din noiembrie 2015.

Cazul reia problema dirijării de la distanţă a proiectelor de atentate de către reţeaua teroristă Stat Islamic, şi a rolulului lui Rachid Kassim, un francez plecat în Siria care face apel în mod frecvent la comiterea de atentate în Franţa.

Citește și...