Dublu atentat la Bagdad: 21 de morţi, cel puțin 40 de răniţi

vocea.biz / 31.12.2016
Dublu atentat la Bagdad: 21 de morţi, cel puțin 40 de răniţi

Cel puțin 21 persoane au fost ucise și alte câteva zeci rănite sâmbătă într-un dublu atentat ce a avut loc într-o piață aglomerată din centrul Bagdadului, transmite presa internațională, potrivit evonews.com. 

Atacul nu a fost revendicat, până la momentul transmiterii prezentei știri, de nicio grupare teroristă, dar trebuie precizat că civili din capitala Irakului sunt deseori ținte ale Statului Islamic.

Potrivit sursei citate, exploziile s-au produs în apropierea unui magazin de piese auto din Sinak, într-o piață extrem de aglomerată. Una dintre explozii a fost declanșată de un atentator sinucigaș, în timp ce cealată a fost cauzată de material explozibil.

Jihadiştii Statului Islamic au pierdut în ultimele luni mare parte din teritoriile nordice şi vestice controlate anterior în Irak. Mai mult, forţele guvernamentale irakiene au lansat împreună cu kurzii peshmerga şi miliţiile şiiţe o ofensivă puternică asupra bastionului jihadist de la Mosul.

 ”Sunt 18 morți și 35 de răniți”, a declarat un colonel de poliție pentru AFP, în timp ce un înalt responsabil al Ministerului irakian de Interne indica un bilanț de 19 morți și 45 de răniți, a transmis Agerpres.
Citește și...