Un avion cu 161 de persoane la bord a ieșit de pe pistă, pe un aeroport din India. 15 pasageri răniți

Adriana Stanca / 27.12.2016
Un avion cu 161 de persoane la bord a ieșit de pe pistă, pe un aeroport din India. 15 pasageri răniți

Un avion al companiei Jet Airways, care avea 161 de persoane la bord, a ieșit de pe pista aeroportului Dabolim din Goa, India, după ce a ratat decolarea.

15 persoane au fost rănite în timpul evacuării și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, relatează The Indian Express.

Potrivit sursei citate, incidentul s-a petrecut la ora locală 05.00. Avionul sosise din Dubai și trebuia să efectueze o cursă către Mumbai, când, în timpul manevrelor de decolare a ieșit de pe pistă.

Deocamdată nu sunt cunoscute cauzele producerii accidentului, însă Aircraft Accident Investigation Bureau (AAIB) urmează să deschidă o anchetă în acest caz.

Tags:
Citește și...