Taifun în Filipine: cel puţin şase morţi şi 18 dispăruți. Peste 420.000 de persoane au fost evacuate

vocea.biz / 27.12.2016
Taifun în Filipine: cel puţin şase morţi şi 18 dispăruți. Peste 420.000 de persoane au fost evacuate

Cel puţin şase persoane au decedat, iar alte 18 sunt date dispărute, în urma unui taifun în Filipine, care a provocat inundaţii, a distrus mai multe locuinţe şi a avariat ori scufundat nave, au anunţat autorităţile, potrivit The Associated Press.

Cel mai grav incident a implicat un feribot, MV Starlight Atlantic, care s-a scufundat în largul coastelor provinciei Batangas, incident soldat cu un deces, iar 18 membri ai echipajului sunt dispăruţi, a comunicat paza de coastă.

Alte cinci persoane au murit în urma inundaţiilor şi distrugerilor cauzate de vântul puternic care a atins şi până la 235 de kilometri la oră, relatează Mediafax.

Peste 420.000 de persoane au fost evacuate preventiv din zonele considerate vulnerabile, iar aproximativ 330 de zboruri au fost anulate din cauza condiţiilor meteorologice.

Taifunul şi-a pierdut din forţă în timpul traversării zonei de est a arhipelagului filipinez, astfel că Manila a fost puţin afectată.

Citește și...