Zi de doliu naţional în Rusia, luni, la o zi după ce un avion militar având la bord 92 de persoane s-a prăbuşit în Marea Neagră. Autorităţile au anunţat că nu există supravieţuitori.
Avionul militar, un model TU-154, transporta mai mulţi cântăreţi din Corul Armatei Roşii, dansatori şi instrumentişti care urmau să ofere un spectacol trupelor ruseşti din Siria, potrivit EvoNews.
Printre pasageri se aflau şi reporteri şi Elizaveta Glinka, un membru al echipei lui Vladimir Putin în domeniul drepturilor omului.
Drapelurile au fost arborate în bernă iar oamenii au depus flori la aeroportul din Soci, locul de unde a decolat avionul.
Ministrul Transporturilor din Rusia, Maxim Sokolov, le-a spus reporterilor că accidentul aviatic a fost cauzat de o eroare a pilotului sau de o defecţiune tehnică.
Sokolov a menţionat că principalele variante exclud ideea unui atac terorist.
Până în prezent au fost recuperate 11 cadavre din apă, iar căutările au fost extinse atât pe mare cât şi în aer, aproximativ 3.500 de oameni fiind implicaţi.