Un bărbat din SUA a jefuit o bancă îmbrăcat în Moș Crăciun – VIDEO

vocea.biz / 25.12.2016
Un bărbat din SUA a jefuit o bancă îmbrăcat în Moș Crăciun – VIDEO

Un bărbat de culoare din Memphis, Tennessee, a jefuit o bancă din orașul american costumat în Moș Crăciun, a anunțat pe Facebook  Departamentul de Poliție, publicând imagini surprinse de camerele de supraveghere, potrivit publicației britanice Mirror.

În imaginile surprinse miercuri dimineață apare un bărbat a cărui față este complet acoperită de o mască de Moș Crăciun. El a fost surprins de camere împărțind bomboane clienților și angajaților băncii, înainte de a scoate o notă scrisă. În notă, pe care bărbatul a înmânat-o unui funcționare bancar, bărbatul solicita o sumă de bani.

În mod ironic, bărbatul le-a urat celor aflați în bancă „Sărbători fericite”, înainte să comită fapta.

După ce a intrat în posesia sumei solicitate, bărbatul a plecat pe jos.

Bărbaul a fost descris ca fiind de culoare, înalt de 1,8 metri, cu o greutate de aproximativ 70 de kilograme. În afară de mască, acesta purta pantaloni negri și pantofi negri. Poliția nu a arestat niciun suspect până acum.

 

Citește și...