Poliția australiană a dejucat un atentat ce ar fi urmat să se desfășoare de Crăciun, în Melbourne

Adriana Stanca / 23.12.2016
Poliția australiană a dejucat un atentat ce ar fi urmat să se desfășoare de Crăciun, în Melbourne

Poliţia australiană a anunţat, vineri că a dejucat o serie de atentate pe care un grup inspirat de gruparea Stat Islamic (SI) le pregătea pentru ziua de Crăciun. Potrivit autorităților, mai multe atacuri ar fi urmat să aibă loc în Melbourne.

Șapte persoane au fost arestat în timpul nopții, în timpul unor raiduri în nord-estul orașului, însă ulterior două dintre acestea au fost eliberate fără a li se aduce acuzații. Cei cinci suspecți rămași în custodia polițiștilor au vârste cuprinse între 21 și 26 de ani și sunt cetățeni australieni. Aceștia s-au născut în Australia, cu excepția unuia, care s-a născut în Egipt.

„Ca rezultat al acestei investigații, credem că am reușit să neutralizăm amenințarea”, a precizat comisar-șef Graham Ashton, potrivit NBC News.

Potrivit scenariului deconspirat de polițiști, atentatele ar fi urmat să se desfășoare în apropierea unor străzi și piețe foarte circulate. Atacurile ar fi trebuit să fie comise cu ajutorul unor dispozitive explozibile improvizate și, posibil, arme și cuțite.

Premierul australian Malcom Turnbull a declarat că este „unul dintre cele mai substanțiale comploturi teroriste care au fost dejucate în ultimii ani”.

Citește și...