Familia şi apropiaţii atacatorului care l-a ucis pe ambasadorul Rusiei în Turcia au fost eliberaţi

Claudia Bonchis / 22.12.2016
Familia şi apropiaţii atacatorului care l-a ucis pe ambasadorul Rusiei în Turcia au fost eliberaţi

Rudele poliţistului care l-a ucis pe ambasadorul Rusiei în Ankara au fost puse în libertate.

Surse din domeniul securității turce au declarat în această săptămână pentru Reuters că autoritățile au reținut pentru interogatoriu rude ale polițistului — mama, tata, sora și alte două persoane — după ce agentul, Mevlut Mert Altintas, în vârstă de 22 de ani, l-a împuşcat mortal pe ambasadorul rus, notează Agerpres. Înainte de a deschide focul asupra ambasadorului rus, Altintas a strigat ”Să nu uitați de Alep” și ”Allahu Akbar”.

Autoritățile turce dețineau în arest miercuri 11 persoane, dintre care mai multe rude ale asasinului, care era angajat de doi ani și jumătate în cadrul forțelor antitero din Ankara.

Între timp, Rusia a trimis un grup de 18 agenţi ai serviciilor secrete şi diplomaţi care să se implice în ancheta privind asasinatul.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunţat că o echipă de anchetatori se va deplasa din Rusia în in Turcia, conform unui acord între Vladimir Putin şi Recep Erdogan într-o convorbire telefonică.

 

Tags:
Citește și...