Uniunea Europeană (UE) a prelungit pentru încă șase luni sancțiunile sale economice introduse în 2014 împotriva Rusiei. Acestea se vor implementa până la 31 iulie 2017.
Măsura a fost luată în contextul conflictului din Ucraina, potrivit unei decizii oficiale adoptate cu unanimitate de voturi de cele 28 de țări membre ale UE, informează AFP, citată de Agerpres.
Cei 28 de șefi de state și de guverne din UE au aprobat această prelungire în timpul Consiliului European din 15 decembrie. Anterior, aceştia “au evaluat punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk”, a amintit Consiliul UE într-un comunicat.
Aceste acorduri, menite să pună capăt conflictului din estul Ucrainei, nu sunt nici acum respectate.