Ministrul polonez de Interne acuză opoziţia că încearcă să preia ilegal puterea

vocea.biz / 18.12.2016
Ministrul polonez de Interne acuză opoziţia că încearcă să preia ilegal puterea

Mariusz Blaszczak, ministrul polonez de Interne, a acuzat sâmbătă partidul de opoziţie că încearcă să preia în mod ilegal conducerea, în timp ce legislatorii au ocupat pentru a doua zi consecutivă sala unde au loc şedinţele în plen ale Parlamentului, informează Reuters.

Poliţia a pus capăt unei blocade a uşilor de acces în clădirea legislativului, situată în centrul Varşoviei. Blocajul fusese instituit de protestatari care susţin că partidul aflat la conducere a încălcat constituţia, în urma adoptării Legii bugetului pe anul 2017.

Un purtător de cuvânt al partidului Platforma civilă, cea mai mare grupare a opoziţiei din Parlamet, a declarat că aproximativ 20-30 de membri parlamentari ocupă pe rând sala de şedinţe.

Conflictul a luat fiinţă vineri, în momentul în care legislatorii opoziţiei au protestat împotriva planului partidului aflat la conducere, Lege şi Justiţie, de a stopa accesul presei în Parlament, prin blocarea uşilor de acces în sala de şedinţe, înaintea votului pentru bugetul din 2017.

Mediafax

Citește și...