Turnul Eiffel rămâne închis şi în această sâmbătă, informează lefigaro.fr
Greva personalului care lucrează la Turnul Eiffel a început marţi, 13 decembrie, şi va continua şi sâmbătă, au anunţat reprezentanţii greviştilor.
Aceştia nu au revendicări salariale, în schimb denunţă lipsa de eficienţă a dialogului social dintre sindicate şi managementul societăţii care administrează Turnul Eiffel, precum şi lipsa de transparenţă în chestiunea deciziilor strategice pe care le ia conducerea.
În această perioadă a anului, Turnul Eiffel primeşte în jur de 6.000 de vizitatori zilnic, iar în perioada vacanţei şcolare (care va începe în curând) numărul vizitatorilor creşte la 20.000 pe zi.
Greva personalului de la Turnul Eiffel se suprapune pe demararea programului guvernamental „Întâlniri pe tema turismului cultural”, program iniţiat de ministerul francez al Culturii şi de secretariatul de stat pentru Comerţ Exterior, vizând promovarea ofertei culturale franceze în rândul turiştilor străini.
Mediafax