În total 55 de persoane primeau îngrijiri sâmbătă, la spital, în urma atacului cu maşină-capcană împotriva unui autobuz, în oraşul turc Kayseri (centru), soldat cu cel puţin 13 morţi potrivit armatei, a anunţat ministrul de Interne Suleyman Soylu, relatează Reuters.
Soylu, care a făcut această declaraţie într-o conferinţă de presă comună cu ministrul Sănătăţii, a precizat că 12 răniţi se aflau la terapie intensivă, iar şase erau în stare gravă.
El nu a oferit un nou bilanţ al morţilor, relatează News.ro.
Armata a anunţat anterior că 13 militari au fost ucişi, iar alţi 48 răniţi într-un atentat cu maşină-capcană împotriva unui autobuz în care se aflau militari care se pregăteau să plece în permisie.