Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a criticat în termeni duri acuzațiile privind presupusa implicarea directă a lui Vladimir Putin în operațiunile hackerilor de a influența scrutinul prezidențial din SUA, catalogându-le drept “extraordinar de insultătoare”, scrie site-ul France24, potrivit Mediafax.
“În acest moment ar trebui ca fie să înceteze să vorbească despre asta sau în final să prezinte vreun soi de dovadă. Altfel, pare să fie ceva extraordinar de insultător”, a declarat Peskov cu ocazia unei vizite în Rusia.
Conform unor oficiali din cadrul serviciilor secrete americane citaţi de NBC News, Vladimir Putin ar fi intervenit direct în atacurile cibernetice care au vizat campania electorală din Statele Unite.
Informaţii dezvăluite recent ar conţine dovezi despre implicarea directă a liderului de la Kremlin în atacurile informatice care au vizat serverele Comitetului Naţional al Partidului Democrat din SUA.
Preşedintele în funcţie, Barack Obama, a avertizat că Statele Unite vor “lua măsuri” ca reacţie la atacurile cibernetice comise de Rusia în campania electorală americană.
“Cred că nu există dubii că atunci când un guvern străin înceară să influenţeze integritatea alegerilor noastre … trebuie să luăm măsuri şi vom lua. Vom lua măsuri când şi unde vom dori. Unele vor fi explicite şi publice, altele nu”, a declarat Barack Obama pentru postul public de radio din SUA (NPR).
“Preşedintele rus, Vladimir Putin, este conştient despre sentimentele pe care le am în acest caz, căci am vorbit direct cu el”, a subliniat Barack Obama. (Mediafax)