Vladimir Putin, implicat personal în atacurile cibernetice asupra alegerilor americane

Oana Mărginean / 15.12.2016
Vladimir Putin, implicat personal în atacurile cibernetice asupra alegerilor americane

Doi oficiali americani cu acces direct la date secrete au declarat că Vladimir Putin a controlat personal modul în care materialele obţinute prin atacuri cibernetice au fost făcute publice şi utilizate. Informaţiile provin din surse diplomatice şi din partea spionilor care lucrează pentru aliaţii SUA.

Obiectivele lui Vladimir Putin au avut în vedere mai multe aspecte, a afirmat unul dintre oficiali postului NBC News, citat de Mediafax.

Ceea ce a început ca o ”răzbunare” împotriva lui Hillary Clinton s-a transformat într-un efort de a prezenta corupţia din politica americană şi de a separa principalii aliaţi prin crearea imaginii că alte state nu mai pot avea încredere că SUA mai este un lider global credibil, a adăugat oficialul american.

În cele din urmă, CIA a estimat că Guvernul rus dorea alegerea lui Donald Trump. FBI, alături de alte agenţii de investigaţie nu susţin în totalitate acest punct de vedere, iar o serie de oficiali ar pune în discuţie faptul că operaţiunea rusă era destinată vătămării candidaturii lui Hillary Clinton prin destăinuirea unor emailuri stânjenitoare despre democraţi.

Trump califică drept “ridicol” raportul CIA

Donald Trump a declarat zilele trecute că raportul CIA privind presupusul ajutor din partea Rusiei pentru implicarea în campania electorală din Statele Unite este “ridicol”. Președintele ales al SUA a precizat că, nimic nu e sigur în acest caz. “Habar n-au dacă Rusia este de vină sau China”, a precizat acesta.

„Este ridicol. Nu cred nimic. Nimic nu e clar. Nimeni nu ştie, de fapt, despre ce este vorba. Atacurile cibernetice sunt foarte interesante, pentru că dacă nu-i prinzi pe vinovaţi asupra faptului, n-o să-i prinzi niciodată. Habar n-au dacă Rusia este de vină sau China”, a declarat Donald Trump.

CIA a conchis că Rusia a intervenit în alegerile din 2016, pentru a-l ajuta pe preşedintele-ales Donald Trump să ajungă la Casa Albă, dar şi pentru a submina încrederea în sistemul electoral american, scria, în urmă cu câteva zile, Washington Post, citat de News.ro. Citând oficiali americani apropiaţi anchetei, cotidianul afirma că agenţiile de informaţii au identificat persoane cu legături cu Guvernul rus care au oferit WikiLeaks mii de e-mailuri furate de pe calculatoarele Comitetului Naţional Democrat şi de pe alte computere, inclusiv de pe cel al preşedintelui campaniei electorale a lui Hillary Clinton.

Prezentarea CIA nu reprezintă o evaluare oficială a tuturor celor 17 agenţii americane de informaţii, notează Washington Post. Un înalt oficial americane a explicat că există dezacorduri minore între unii reprezentanţi ai serviciilor de informaţii, pentru că unele întrebări nu au primit încă răspuns. Astfel, agenţiile de informaţii nu au dovezi clare că ordinele ca e-mailurile obţinute de hackeri să fie transmise WikiLeaks au venit de la Kremlin. Astfel, actorii implicaţi nu sunt angajaţi guvernamentali, ci se află cu o treaptă mai jos, a spus un oficial american pentru Washington Post.

În luna octombrie, Guvernul american a acuzat oficial Rusia pentru o campanie de atacuri informatice împotriva Partidului Democrat, înainte de alegerile prezidenţiale din 8 noiembrie.

Obama îl avertizase pe Putin. Oficialii ruși au negat tot

Preşedintele Barack Obama a declarat că l-a avertizat pe preşedintele rus Vladimir Putin în legătură cu consecinţele pentru atacuri. Însă oficialii ruşi au negat toate acuzaţiile de interferenţă în alegerile americane.

Un purtător de cuvânt al CIA a spus că agenţia nu comentează informaţiile. Trump a spus că el nu este convins că Rusia se află în spatele atacurilor. Echipa sa de tranziţie a dat publicităţii vineri un comunicat privind “supoziţiile de interferenţă în alegerile americane”, însă nu a abordat direct subiectul. Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a declarat anterior, într-un interviu de televiziune, că Guvernul rus nu a fost sursa e-mailurilor.

Citește și...