Mesajul Ungariei transmis cu o zi înainte de alegerile din România: ”Nu ne este indiferent ce se va întâmpla duminică”

Vocea.biz / 10.12.2016
Mesajul Ungariei transmis cu o zi înainte de alegerile din România: ”Nu ne este indiferent ce se va întâmpla duminică”

Ministrul ungar al Dezvoltării, Seszták Miklós, a declarat, vineri, în Harghita, că pentru Ungaria ”nu este indiferent ce se va întâmpla duminică şi după alegeri”, întrucât ungurii sunt ”interesaţi” de ”o reprezentare puternică din partea comunităţii maghiare în Parlamentul României”.

”Pentru Guvernul Ungariei şi pentru Ungaria nu este indiferent ce se va întâmpla duminică şi după alegeri, noi suntem interesaţi să existe o reprezentare puternică din partea comunităţii maghiare în Parlamentul României”, a spus ministrul ungar al Dezvoltării, citat de News.ro.

Seszták Miklós a afirmat că vizitele reprezentanţilor Guverului de la Budapesta în România în ultimele săpămâni ”nu sunt întâmplătoare”, fiind legate de scrutinul de duminică, şi i-a îndemnat pe maghiari să iasă la vot.

”Ieri a fost premierul Orbán (Viktor Orban – n.r.) la Satu Mare, cu două săptămâni în urmă a fost preşedintele Parlamentului, domnul Kövér (László – n.r.), a fost şi vicepremierul acum două-trei săptămâni, toate aceste prezenţe nu sunt întâmplătoare. Mesajul pentru maghiari: să meargă la vot în număr cât mai mare şi să voteze pentru lista UDMR, pentru această listă de cooperare, de conlucrare cu PCM”, a mai spus oficialul de la Budapesta.

Întrebat cum apreciază evoluţia relaţiilor economice dintre România şi Ungaria, Seszták Miklós a afirmat că, deşi au fost şi sunt întâlniri permanente între specialişti, nu se poate vorbi despre o schimbare radicală, dar şi-a exprimat convingerea că, după instalarea noului Guvern de la Bucureşti, acestea se vor dezvolta.

”O schimbare radicală încă nu s-a întâmplat şi sunt convins că după aflarea rezultatului şi după ce vom şti ce echipă va guverna, vom putea lua legătură cu noua echipă şi vom putea dezvolta şi proiecta şi aceste relaţii pentru viitor, Sigur, pentru noi este important să fim prezenţi, în această perioadă, cu prezenţă economică şi în Transilvania şi în România, dar aşteptăm să vedem cu cine discutăm”, a spus Seszták Miklós.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, i-a încurajat, la rândul lui, pe alegătorii maghiari să iasă la vot duminică, iar celor nehotărâţi, ”dezamăgiţi şi furioşi” le-a transmis că prezenţa reprezentanţilor maghiarilor în Parlament este imperios necesară când se iau decizii care privesc comunitatea maghiară.

Citește și...