Britanicii care au susţinut rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană, în special tinerii, au spus că votanţii care au fost în favoare ieşirii nu vor trăi să vadă conscinţele. Şi se pare că au avut dreptate, din moment ce datele arată că mai mult de 120.000 de votanţi în favoarea Brexit au murit din 23 iunie, atunci când a avut loc referendumul, şi până acum.
Un om de ştiinţă englez pe nume Steve Lawrence susţine că balanţa înclină acum în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană, după ce 123.441 de votanţi din tabăra Brexit au murit de la data votului, în timp ce doar 29.792 dintre cei care au votat pentru ca Marea Britanie să rămână în UE au decedat în aceeaşi perioadă, transmite EvoNews.
De asemenea, datele pe care Lawrence le-a distribuit pe Twitter arată că numai 43.411 tineri care au împlinit 18 ani după data referendumului ar vota în favoarea Brexit, în timp ce 126.533 ar susţine rămânerea Marii Britanii în UE.
Cifrele distribuite de Lawrence conţin şi numărul britanicilor care trăiesc în afara ţării şi care nu au putut vota în iunie, dar care ar putea să o facă acum, datorită modificărilor legislative.
Over 120,000 leave voters have died since 23 June 2016 pic.twitter.com/HQ6VEfRWNN
— Steve Lawrence (@SteveLawrence_) December 7, 2016
Datele citate de britanic sunt bazate pe cifrele Eurostat.