Papa Francisc are o poziţie fermă cu privire la răspândirea ştirilor false sau cu un conţinut defăimător, despre care a declarat că sunt “un păcat”. Într-un interviu acordat recent săptămânalului catolic “Tertio” din Belgia, suveranul pontif a criticat dezinformarea şi tendinţa spre scandal a mass-mediei, pe care a acuzat-o de “coprofilie”. El şi-a cerut scuze faţă de cei care se pot simţi ofensaţi de termenul pe care l-a folosit.
Suveranul pontif a explicat că mass-media construieşte societatea şi că are o uriaşă răspundere deoarece deţine puterea şi capacitatea de a forma opinii bune sau rele.
“Evident, cum toţi suntem păcătoşi, şi mass-media poate deveni dăunătoare. Are ispitele ei. Poate fi ispitită să calomnieze, să murdărească oameni, mai ales în domeniul politicii”, a declarat Papa Francisc.
Papa a adăugat că ştirile false pot dezvălui “doar o parte a adevărului” şi nu îţi permit să îţi formezi o judecată serioasă. El a explicat că presa trebuie să fie transparentă şi să nu cadă pradă păcatului coprofiliei, adică dorinţei de a transmite doar scandaluri, lucruri urâte, fie ele şi adevărate.
“Odată ce oamenii au o tendinţă spre coprofagie, asta le poate face mult rău”, a mai spus Papa Francisc.