După ce desemnarea lui Donald Trump ca omul anului 2016 atrage nemulțumiri, un detaliu de pe coperta revistei Time stârnește noi discuții; litera M din numele Time pare să ia forma unor coarne pe capul preşedintelui ales.
Imaginea a fost comentată de internauți care se întreabă dacă aceasta a fost intenția inițială a reprezentanților Time.
”Mă mir că Time l-a numit pe Satana omul anului, dar măcar i-au pus coarne pe copertă”, comentează un internaut pe Twitter.
Alte comentarii vizează desemnarea lui Trump ca omul anului 2016. Reprezentanții publicației spun că lumea nu înțelege faptul că “Omul anului” nu este neapărat cea mai apreciată personalitate din anul care stă să se încheie, ci o recunoaștere a personalităților care au avut cel mai mare impact politic și/sau cultural. Și nu neapărat faptele pozitive au atras această desemnare, având în vedere că, în 1938, Adolf Hitler a fost numit Omul anului , urmat de Joseph Stalin în anul următor. Mai mult, cu mici excepții, fiecare președinte al Statelor Unite a fost desemnat astfel, aproape întotdeauna în anul în care a fost ales.
“Donald Trump” numit Omul anului?! Este o glumă? De parcă nu ar fi milioane de oameni care au făcut cu adevărat ceva benefic pentru lume”, a scris cineva pe Twitter.
Trump a fost ales de Time dintr-o listă scurtă în care figurau Hillary Clinton, Vladimir Putin, Simone Biles, Beyonce Knowles și Mark Zuckerberg. Însă publicația l-a prezentat drept preşedintele ”statelor divizate”. Ca răspuns, preşedintele ales al SUA a explicat că nu este responsabil de divizarea societăţii americane, dar a declarat că este o mare onoare să fie desemnat personalitatea anului 2016.
” Nu eu le-am divizat, acestea sunt divizate în momentul de faţă, iar noi le vom reuni. (…) Am fost îndeajuns de norocos să fiu pe coperta Time de multe ori anul acesta şi anul trecut, dar consider această desemnare o mare onoare”, a afirmat Donald Trump.
Anul trecut, ‘Personalitatea Anului’ desemnată de revista Time a fost cancelarul german, Angela Merkel. Actualul președinte american Barack Obama a fost desemnat în 2008 și 2012.