Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, își cere scuze de la poporul haitian

foto: ONU

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, și-a cerut scuze față de poporul haitian pentru modul în care instituția a reacționat în timpul epidemiei de holeră. Secretarul a evidențiat și modul în care ONU va trebui să acționeze pe viitor.

Advertisment

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, și-a prezentat în mod oficial scuzele, în numele instituției pe care o conduce, cu privire la modul în care s-a acționat în timpul epidemiei de holeră care a lovit Haiti. Ban Ki-moon și-a exprimat și regretul față de pierderile de vieți omenești.

“În numele Națiunilor Unite, vreau să spun foarte clar: ne cerem scuze față de poporul haitian. Pur și simplu nu am făcut tot ce trebuia în ceea ce privește epidemia de holeră care s-a răspândit în Haiti. Regretăm profund rolul pe care l-am jucat în această situație,” a declarat Ban Ki-moon.

ONU are și un nou plan de intervenție în ceea ce privește epidemia din Haiti pentru a pune capăt criticilor.

Advertisment

“Eliminarea holerei din Haiti și achitarea de răspunderea morală pe care o avem față de cei afectați va necesita angajamentul total al comunității internaționale și , crucial, asigurarea resurselor necesare. Organizația Națiunilor Unite trebuie să se folosească de această oportunitate și să rezolve problemele legate de această tragedie care i-a afectat reputația și misiunea globală. Criticile vor persista dacă nu vom face ceea ce trebuie față de cei afectați,” a mai spus Ki-moon.

Până acum se estimează că 788.000 de persoane au suferit de pe urma epidemiei de holeră iar peste 9.000 de persoane au murit.

loading...
VEZI COMENTARII