Andra Măruță este, fără doar și poate, cea mai apreciată și titrată artistă a României, fiind considerată de foarte mulți una dintre cele mai mari voci ale generației sale. Jurata de la Românii au talent a evoluat extraordinar de mult în ultimii 20 de ani de carieră, însă puțini sunt cei care țin minte cum arăta vedeta la debutul său în muzică.
Slăbuță, cu părul roșcat, timidă și cu un zâmbet firav, așa arăta Andra la începutul carierei sale, pe vremea când avea doar 18 ani și cucerea inimile tuturor românilor cu vocea sa incredibilă.
Anii au trecut, iar vedeta s-a transformat într-o femeie sofisticată, elegantă și stilată, însă și-a păstrat modestia și gingășia care au definit-o dintotdeauna.
Cu toate acestea, puțini sunt cei care își amintesc de fotografiile cu Andra din adolescență sau de clipul pentru piesa ”Băieții și fetele”, din 2005, în care a apărut, prima dată, alături de Cătălin Măruță, cel care avea să devină soțul și tatăl copiilor ei.
De-a lungul anilor, artista a trecut prin numeroase transformări fizice, experimentând perioade cu fluctuații ușoare de greutate și schimbări radicale a culorii podoabei capilare, de la roșcat, la șaten, la șuvițe blonde până la părul negru.
Cu toate acestea, Andra a rămas la fel de talentată, plină de umor și plăcută de public, fiind una dintre vedetele autohtone care preferă să-și țină treburile private departe de ochii celor curioși, refuzând să se implice în scandaluri mediatice, de-a lungul deceniilor.
Citește și Ce etnie are Andra. Artista i-a recunoscut tot lui Bobonete: ”Mulți se întreabă. Da, sunt și, și”
Andra și Cătălin Măruță sunt împreună de aproape 20 de ani, având o familie unită și închegată, tabloul fericirii lor fiind completat de cei doi copii ai lor, David și Eva.
„Eu și Cătălin avem noroc că ne-am găsit unul pe celălalt. Suntem foarte compatibili. Ne înțelegem din priviri, ne ajutăm unul pe altul, nu suntem doar atrași unul de celălalt, așa cum pare că se întâmplă în filme: cei doi se pupă și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți.
În relația noastră nu am senzația că trag mai mult eu, că las de la mine, simt că amândoi ne dorim la fel de mult să funcționeze relația, să construim ceva frumos și durabil. Echilibrul nostru vine din asta.”, declara artista pentru Revista VIVA.
Citește și Care e numele real al Andrei Măruță, de fapt. Puțini știu cum o cheamă în buletin