De ce nu ai voie să distrugi bani. Ce riști dacă faci asta

Cristina Alexandru / 14.09.2023
De ce nu ai voie să distrugi bani. Ce riști dacă faci asta

Cetățenii cred că simplul fapt că un bun le aparține înseamnă că au dreptul să facă ce doresc cu acel bun. În sensul că se poate ajunge chiar până la a distruge diverse lucruri. Aceste lucruri includ și banii. Se pare că legea nu ar permite oamenilor să distrugă bani. Adică să îi rupă, ardă sau să facă orice acțiune care i-ar putea deteriora.

Este infracțiune să deteriorezi banii

Acest fapt a ieșit la iveală acum câțiva ani când într-o emisiune TV, psihologul Cristian Andrei a rupt în două o hârtie de 50 de euro. Prezent în aceeași emisiune, fostul purtător de cuvânt al Poliției Române, Christian Ciocan l-a atenționat că a săvârșit o infracțiune.

Să vedem despre ce lege este vorba: art. 253, alin 1 CP spune că:

”Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun aparținând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum și înlăturarea măsurilor luate se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”

De asemenea, art. 6 arată că ”acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate ” (statul român în cazul de față).

Este vorba despre faptul că banii nu sunt un bun personal. Sunt, de fapt, proprietatea statului. Așadar statul se poate sesiza și poate demara o anchetă împotriva celui care a distrus un bun al său.

Dar acțiunea de distrugere nu se oprește la bani. Se consideră distrugere  chiar și atunci când distrugem un bun al nostru, precum o mașină, o casă sau altceva ce ne aparține. Desigur, ancheta poate demara doar dacă există o plângere în acest sens. Dar stricto sensu acțiunea de distrugere se aplică chiar și atunci când spunem că bunul este al nostru.

Polițistul Christian Ciocan a spus în acea emisiune că “Banii fac parte din masa monetară. Aţi săvârşit infracţiunea de distrugere”, însă dr. Cristian Andrei a scăpat basma curată în urma emisiunii.

Acest gen de lucru s-a întâmplat și în 2021. Atunci cântărețul de manele Jador a rupt o bancnotă de 100 de lei. A fost un semn de protest față de un fan care îi asalta și nu îl lăsa să cânte.

Citește și...