”A început lupta pentru scoaterea României din Uniunea Europeană”

A. Dragu / 03.10.2018
”A început lupta pentru scoaterea României din Uniunea Europeană”

”Zarurile au fost aruncate! A început lupta pentru scoaterea României din Uniunea Europeană!”, scrie senatorul Vlad Alexandrescu, fostul ministru al Culturii din guvernul Cioloș, cu referire la situația din Ropmânia în plină campanie pentru referendum.

”Zarurile au fost aruncate! A început lupta pentru scoaterea României din Uniunea Europeană!

De acum, câmpul de luptă al politicii românești se împarte în două fronturi:

Pe de o parte, avem frontul naționalist, pentru capturarea justiției și statului, pentru ieșirea din uniune și instaurarea dictaturii. Nu vorbim doar de PSD și ALDE, ci o întreagă coaliție în jurul aceleiași cauze.

În cealaltă parte ne aflăm noi, cei ce ne dorim salvarea democrației și a libertății, cei care ne opunem puterii absolute și care rămânem fideli proiectului și valorilor europene.

Acesta fost planul PSD-ALDE de la bun început. Distrugerea justiției, acapararea economiei și abandonarea valorilor europene. Referendumul a fost perdeaua de fum ideală. De aceea a fost amânat atât de mult, pentru a distrage atenția exact în momentul în care vor intra în vigoare legile justiției, codurile penale, legea off-shore, Fondul Suveran de Investiții și multe altele.

Am știut și am avertizat de la început că referendumul nu este despre familie și nici despre valori. Ca și cum te puteai încrede în vorbele unui condamnat penal care cere un referendum pentru valori. A fost o capcană, o campanie politică mascată, transformat acum într-un vot PENTRU sau ÎMPOTRIVA Uniunii Europene. O spune Marian Munteanu foarte clar, este “o declarație de independență”. O spune clar fostul SRI-ist și apropiat al lui Dragnea, Daniel Dragomir, prin mesajul sau – ROEXIT, exit din Europa.

Fac un apel către partidele din opoziție care susțin referendumul să înțeleagă consecințele dezastruoase ce vor decurge după votul din 6-7 octombrie. Câștigul electoral este unul de scurtă durată, dar consecințele se vor întinde mulți ani de acum încolo. Nu ești cu nimic mai puțin creștin sau tradițional dacă refuzi să participi la un referendum inutil și să legitimezi campania politică lui Dragnea și Tăriceanu. Măcar acum, în al 12-lea ceas, schimbați macazul și faceți alegerea în interesul României, alegerea europeană.

De acum, toți cei care ne dorim ca România să rămână în Europa trebuie să facem un front comun, să lucrăm împreună pentru salvarea parcursului european al țării. Este acum ori niciodată!

Democrația, imperfectă așa cum e, este în mare pericol. Vremea orgoliilor și calculelor politice a trecut, este timpul să ne direcționăm forțele către ceva mai mare decât noi, mai important decât un partid sau o persoană. România democratică va fi în Europa sau nu va mai fi deloc!”, scrie Vlad Alexandrescu.

Citește și...