Poți citi mesajul acesta? Iată ce spune despre creierul tău!

A. Dragu / 12.07.2018
Poți citi mesajul acesta? Iată ce spune despre creierul tău!

Imaginea de mai jos circulă de ceva timp peste tot în social media, sugerând că oricine poate descifra mesajul are o minte puternică și, evident, o inteligență peste medie. În aceeași categorie intră orice text scris astfel.

Oamenii de știință spun, totuși, că aproape oricine o poate înțelege, așa că dacă ești unul dintre acei oameni, nu te simți foarte flatat. Ceea ce e mai interesant, totuși, e că se pare că nu se activează partea creierului care are de-a face cu numerele, în timp ce citim acest mesaj. În schimb, cifrele sunt procesate ca fiind litere, datorită formei similare. În timp ce citești, nu mai acorzi atenție diferenței dintre cifră și literă, tocmai pentru că te aștepți doar la litere, potrivit lui Jon Andoni Duñabeitia, specialist în funcțiile cognitive.

Așadar, pentru creierul tău, nu e un număr într-un cuvânt, ci doar o literă scrisă ciudat sau greșit, a mai explicat Duñabeitia pentru Business Insider. De asemenea, se pare că abilitatea creierului de a folosi numere în locul literelor nu e o noutate, iar nativii digitali o folosesc de ani buni. De asemenea, dacă ai prins vremurile de aur ale hi5 și Yahoo! Messenger, știi că mulți oameni scriau așa din motive încă neclare, dar care aveau probabil de-a face cu dorința de a părea interesanți.

Citește și...