Îngrozitor! Ce a descoperit un bărbat după două luni de relație

A. Dragu / 03.02.2018
Îngrozitor! Ce a descoperit un bărbat după două luni de relație

Avea o iubită mai tânără cu 10 ani decât el, iar în primele două luni cei doi nu au avut relații amoroase, lucru care chiar i-a plăcut bărbatului.

Însă după această perioadă, Ionuț a avut un șoc.

„Avem șase luni de când suntem împreună şi majoritatea timpului liber îl petrecem tot împreună. Primele două luni m-a ţinut pe jar, deşi ne întâlneam aproape zilnic, nu a cedat să facem dragoste.

Am zis că ăsta e un semn bun că nu s-a lăsat uşor, chiar apreciez, dar problema e că în continuare facem dragoste destul de rar, în medie o dată pe săptămână, uneori chiar o dată la două săptămâni.Nu reuşesc să o conving să facem mai des, în timpul săptămânii nu mă pot apropia de ea, îmi spune că e stresată de la serviciu, doar în weekend dacă nu plecăm pe undeva reuşim să ne iubim.

Pare că mă gândesc doar la amot dar nu e chiar aşa, locuiesc singur şi totuşi de atâta timp nu am reuşit să o conving să doarmă măcar o noapte la mine, seara o duc acasă, mă gândesc că şi ăsta e un mod de a evita să facem dragoste.

Am avut discuţii pe tema asta şi nu reuşim să ne înţelegem, spune că amorul nu este aşa important pentru ea, ok dar totuşi suntem la început şi mie îmi pare că suntem după 5 ani de relaţie la cât de des o facem, păi după 5 ani ce se va întâmpla?”, a scris bărbatul consultantului Libertatea.

PE ACEEASI TEMA: Cainele a venit in fata casei lor si s-a prabusit la usa, apoi au vazut ca avea un bilet legat la gat. Imediat cum l-au citit au inceput sa planga si au alergat la telefon

Louie este un caine care traieste cu stapanii lui in Noua Zeelanda. A fost mereu un caine curios si a plecat dintotdeauna sa caute aventuri in apropierea casei familiei lui, dar mereu s-a intors acasa.

Cu cat a imbatranit mai mult, cu atat mai scurte au devenit aventurile sale. Astazi are aproape 12 ani si mai mult sta pe acasa. Insa, recent, ceva i-a ingrijorat pe stapanii lui Louie: cainele a disparut.Marolyn Diver este fiica stapanei cainelui si venise la parinti in vizita in ziua in care animalul a disparut: ,,Mama era putin cam nervoasa fiindca crezuse ca nu mai pleca singur la plimbare. Se temea ca uitase unde ii era casa”, a declarat tanara.

Dar in curand familia si-a dat seama ca aceasta nu era una dintre plimbarile obisnuite ale cainelui. In acea seara, Louie s-a intors in cele din urma. Familia a rasuflat usurata, dar apoi au observat ca cineva atasase de gatul lui un bilet.

Prima data s-au ingrijorat, oare cainele suparase pe cineva? Louie se prabusise pe jos, era evident epuizat. Avusese o zi lunga. Familiei ii era teama ca cineva il ranise, dar dupa ce au citit biletul, au fost uimiti!

Pe bilet scria: ,,Louie este eroul zilei. M-a condus la Maddy care era blocata sub o gramada de crengi. Multumesc si noroc! Rob”Rob era un fermier care locuia prin apropiere, familia stia ca el are un caine, pe nume Maddy, cu care Louie era bun prieten, cei doi se jucau mereu impreuna. Se pare ca Maddy disparuse de acasa de o zi intreaga, iar Rob nu o gasea. Rob plecase o vreme de acasa cu treaba, dar cand s-a intors, Louie il astepta si a insistat ca Rob sa il urmeze.

Rob l-a urmat pe patruped care l-a condus la o gramada de crengi sub care era blocat Maddy. Apoi, Louie l-a ajutat pe Rob sa il scoata pe caine de acolo, sapand, de aceea era Louie atat de obosit. Indata ce Maddy a fost liber, cei doi au alergat la un lac din apropiere si s-au racorit.

Atunci Rob i-a atasat biletul la gat cainelui, pentru a-i anunta pe stapanii sai ce fapta uriasa facuse odrasla lor. Stapanii au fost tare mandri de fapta lui, dar erau ingrijorati ca efortul fusese prea mult anii sai.

Din fericire cainele a supravietuit noptii, dar era inca epuizat. De indata ce a vazut-o pe Maddy, insa, totul s-a schimbat, a devenit mult mai fericit si mai relaxat. Fara el Maddy ar fi murit pentru ca nimeni nu stia unde era.

Aceasta poveste frumoasa ne arata cat de valoroase sunt animalele de companie, si ce suflete si gesturi frumoase si umane se pot ascunde in spatele lor!

Citește și...