S-a aflat adevărul! Doroftei primește bani de la stat, dar el susține că moare de foame

A. Dragu / 02.02.2018
S-a aflat adevărul! Doroftei primește bani de la stat, dar el susține că moare de foame

Leonard Doroftei a fost pe primele pagini ale publicațiilor din România acum ceva vreme, ba chiar amenința că pleacă din țară. ,,Moșul” declara pe atunci: „Am o stradă şi o sală de sport în Ploieşti care-mi poartă numele, dar mor de foame! Am fost aruncat ca o măsea stricată!”.

Apoi campionul la box a intrat într-un conflict acid cu primăria din Ploiești, care îl informase că va fi obligat să își închidă barul pe care îl deținea, fiindcă imobilul are un risc seismic ridicat, iar legea trebuie respectată, pentru siguranța cetățenilor. Leonard Doroftei cerea un spațiu nou reprezentanților primăriei, în locul celui pe care trebuie să îl părăsească.

Deși declară că este lăsat să moară de foame, conform datelor publicate de Ministerul Tineretului și Sportului, Doroftei a încasat o rentă viageră de 9.124 de lei de la statul român în luna iunie, în mai a primit 9.133 de lei, iar în martie, 8.625 de lei, potrivit evz.ro. Totuși, având în vedere realizarea internațională și valoarea acestuia, suma este mică, dar nu este nici de neglijat, comparabil cu veniturile unora dintre români, care NU mor de foame nici cu venituri mult mai mici.

Iată tabelul:

Citește și...