O doamnă și-a pus pungile și geanta lângă ea, pe scaunul din autobuz. Un tânăr a rugat-o să le dea la o parte pentru a se așeza și el

A. Dragu / 02.02.2018
O doamnă și-a pus pungile și geanta lângă ea, pe scaunul din autobuz. Un tânăr a rugat-o să le dea la o parte pentru a se așeza și el

Un adolescent din Ploiești a fost umilit după ce a cedat locul în autobuz unei femei în vârstă. Băiatul, care vrea să rămână anonim a relatat întreaga întâmplare pe pagina de Facebook a publicației observatorulph.ro.

După ce a cedat locul unei femei în vârstă în autobuzul 40, adolescentul a fost umilit de o altă femeie din mijlocul de transport în comun.”Să vă povestesc ceva, dacă doriți să publicați vreau sa rămân anonim din motive personale! În traseul 40 astăzi de dimineață, am urcat liniștit și m-am pus pe un scaun, toate bune și frumoase. Vine o bunicuță și îmi cere locul, politicos am lăsat-o pe dânsa deoarece avea o vârsta cam înaintată! Pe o bancă dublă o doamnă la aproximativ 50-55 de primăveri stătea nepăsătoare, iar pe locul de lângă dânsa își pusese pungile și geanta.

Am rugat-o politicos să le dea pentru a putea să stau și eu, iar dânsa mi-a răspuns ”Du-te d***u de golan că eu din pensia mea de 1.900 de lei plătesc impozit la primărie”.

I-am răspuns ca și eu din salariul de 1.450 fac același lucru și îmi plătesc și abonament. Eu nu am gratuitate ca dânsa după care au început toate băbuțele să zică, că ele au pensii de maxim 2.500 și plătesc impozite și mâncare pe când noi ne distrăm!

Nu vad nimic drept că ea sa ocupe un loc cu pungi și altele având gratuitate, iar noi dintr-un salariu minim pe economie să ne luam bilet/abonament să stăm în picioare și să fim și jigniți! Vă salut” , este mesajul acestuia.

Citește și...