Într-o sesiune live pe Facebook, în urmă cu ceva timp, Teo Trandafir şi Maia au vorbit deschis despre relaţia lor şi despre greutăţile pe care le-au înfruntat împreună. Ieri, vedeta a postat, din nou, emisiunea respectivă, iar reacţiile fanilor au fost pe măsură.
„Tu eşti un copil despre care toată lumea ştie, inclusiv tu…că eşti într-o situaţie mai puţin familiară tuturor. Adică, noi două ne-am întâlnit la un moment dat în viaţa ta atunci când tu te-ai născut, dar s-a întâmplat oarecum firesc să existe diferenţe, discrepanţe între noi, pentru că nu suntem ceea ce oamenii numesc rude de sânge…Noi nu înţelegem asta cu sângele niciodată”, a mărturisit Teo Trandafir
„N-aş putea să spun mamă cuiva care nu s-a implicat sub nicio formă în cultura pe care o am, în ce ştiu azi…Şi asta cu sângele, după părerea mea nu e cea mai potrivită chestie. Sunt fraţi de sânge care nu se înţeleg şi copii de sânge şi tot felul…care nu au relaţii tocmai potrivite cu părinţii lor”, a spus Maia.
Legat de faptul că este cunoscută drept „fata lui Teo”, Maia a mărturisit că: „E cumva incomod. Trebuie să fiu atentă. Trebuie să am grijă la oamenii cu care stau, la felul în care mă îmbrac, deşi nu ţin cont.”