Veşti neaşteptat de bune de la meteo: Cum va fi vremea de Înviere

A. Dragu / 03.04.2018
Veşti neaşteptat de bune de la meteo: Cum va fi vremea de Înviere

VREMEA DE PAŞTE 2018. Vestul țării nu va scăpa de ploi săptămâna viitoare, însă temperaturile vor crește de la o zi la alta, anunță meteorologii. Astfel, weekend-ul următor, de Paște, mercurul din termometre va ajunge până la 21 de grade Celsius, iar în noaptea de Înviere va cald în toată țara.

VREMEA DE PAŞTE 2018. “Ploile se împuţinează. Luni sunt puţine şi neînsemnate cantitativ, dar avem vânt. Iese şi soarele. În special în centrul ţării şi în sud bate vântul”, a afirmat Elena Cordoneanu, meteorolog Realitatea TV.

Aceasta a mai spus că marţi intrăm pe o vreme frumoasă şi în încălzire. “Şi miercuri şi joi, deşi joi o să avem niste ploi, de miercuri noaptea, în partea de vest, dar pe arii relative extinse, va fi însă tot cald”, a mai afirmat Elena Cordonean.

VREMEA DE PAŞTE 2018. Deși vineri pare că vremea se răzgândește, deoarece temperaturile coboară puțin, situația se va redresa rapid.

“Vineri o să avem o uşoară răcire, scurtă şi neaccentuată. Sâmbătă şi duminică, vremea intră din nou pe încălzire şi se repară repede, un sfârşit de săptămâna cu vreme bună, o saptămână de Paşte frumoasă, cu vreme bună, Va fi cald, cu valori de 18-19 grade şi chiar peste 20”, a continut Elena Cordonean.

VREMEA DE PAŞTE 2018.  Săptămâna Mare va fi călduroasă și însorită

VREMEA DE PAŞTE 2018. Per total, Săptămâna Mare va fi călduroasă și însorită, iar noaptea Învierii va fi de partea credincioșilor, cu temperaturi pozitive.

De asemenea, Elena Mateescu, director ANM, spune că ploile nu sunt în cantităţi semnificative, având o probabilitate mai mare de producere în jumătatea de vest ţării. “Din punct de vedere al regimului de temperaturp mergem pe valori cuprinse între 10-17 grade şi 20-21 de grade pe toată săptămâna. În noaptea de Înviere vom avea temperaturi pozitive în toată ţara. Din punct de vedere meteorologic tabloul va consemna o vreme frumoasă”, a explicat aceasta.

Citește și...