Atenție, TAXA AUTO revine. Ultima șansă pentru românii care vor să-și cumpere mașină

A. Dragu / 27.09.2017
Atenție, TAXA AUTO revine. Ultima șansă pentru românii care vor să-și cumpere mașină

Timbrul de mediu revine în forță, după ce autoritățile și-au dat seama că eliminarea lui a dus la transformarea României într-un cimitir de mașini vechi, aduse din străinătate. Cei care vor să-și cumpere o mașină second din afara țării trebuie să se grăbească, la sfârșitul anului am putea avea o variantă nouă a taxei auto.

Timbrul de mediu a fost eliminat la 1 februarie 2017 și o consecință este că în întreg anul 2017 se va ajunge la peste 500.000 de mașini second hand aduse din alte țări.

Cornel Brezuica, șeful AFM, spune că grupul de lucru alcătuit pentru crearea noii variante a timbrului de mediu este constituit din reprezentanți ai Ministerului Mediului, Ministerului Economiei, dar și ai industriei auto, scrie mediafax.ro.

„Lucrurile sunt foarte dramatice”, spune șeful AFM, referindu-se la numărul mare de mașini rulate aduse în țara. El spune că grupul de lucru s-a întâlnit de două ori și a ajuns la concluzia că pot există două moduri de taxare:

Taxarea o singură data, pentru toată durată de viață a autovehiculului.
O plată anuală, gen impozit sau altă taxa care să aibă o valoare mai mare pentru autovehiculele cu normă de poluare inferioară.

Citește și...