A murit actrița Alice Caracostea la doar 49 de ani

A. Dragu / 04.09.2017
A murit actrița Alice Caracostea la doar 49 de ani

Actriţa Alice Caracostea a murit la vârsta de 49 de ani, a anunţat Teatrul Naţional Bucureşti (TNB), duminică, pe pagina oficială de Facebook.

“Cu tristeţe şi durere anunţăm trecerea în galeria nemuritoare a actorilor care ne-au părăsit a colegei noastre Alice Caracostea, o actriţă minunată, care s-a dăruit scenei şi care a încântat publicul în numeroase spectacole ale TNB”, se arată pe pagina de Facebook a Naţionalului bucureştean.

Născută pe 28 octombrie 1967, Alice Caracostea a absolvit Academia de Teatru şi Film din Bucureşti, promoţia 1994, la clasa profesorilor Dem Radulescu şi Dinu Manolache. A jucat sub bagheta unor regizori consacraţi, precum Victor Ioan Frunză, Gelu Colceag, Ion Cojar şi Dinu Cernescu.

“Suntem alături de familia îndoliată. Dumnezeu să o aibă în pază”, adaugă reprezentanţii TNB.

Citește și...