O poliţistă în vârstă de 22 de ani, din Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud, i-a luat unui şofer permisul de conducere şi apoi l-a amendat că nu îl are la el.
Incidentul s-a petrecut în Beclean, în luna august a acestui an, atunci când şoferul, angajat la o firmă de tractări constanta, a fost chemat pentru a ridica o maşină implicată într-un accident rutier. Bărbatul, aflat la volanul unei autoutilitare, a depăşit o coloană de maşini pentru a ajunge la locul accidentului, iar pe drum, a zgâriat o maşină care aştepta în coloană.
Cei doi şoferi s-au înţeles să încheie o înţelegere amiabilă după ce şoferul autoutilitarei reuşea să preia autoturismul implicat în accident care bloca traficul. Intervenţia şoferului firmei de tractări auto constanta a durat aproximativ o oră, iar în tot acest timp, şoferul maşinii zgâriate a crezut că este ţepuit şi a sunat la Poliţie.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Secţiei 4 Rurală Beclean din care făcea parte şi o agentă în vârstă de 22 de ani, încadrată din sursă externă în anul 2016. În momentul în care cei doi s-au întâlnit, la faţa locului se aflau şi poliţiştii. Cei doi au căzut de acord să încheie o constatare amiabilă, însă nu au fost lăsaţi de agenţi.
Poliţista în vârstă de 22 de ani i-a cerut şoferului documentele personale, iar acesta i-a înmânat actele, printre care permisul de conducere, certificatul de înmatriculare, buletinul şi asigurarea obligatorie.
Pentru că şoferul autoturismului le-a spus că cel de pe autoutilitară a depăşit coloana de maşini pentru a ajunge la accident, poliţista i-a suspendat permisul de conducere pentru 60 de zile.
Culmea, cu actele şoferului în mână, agenta l-a amendat pe bărbat că nu are la el permisul de conducere, buletinul şi certificatul de înmatriculare. Practic, pe acelaşi proces verbal bistriţeanului i s-a luat permisul pentru depăşire pe linie continuă şi a fost amendat că nu are asupra sa actul.
Pentru depăşirea unei coloane şoferul a primit 870 de lei, iar pentru faptul că nu avea actele asupra sa – încă 870 de lei.