Ministrul Educației a anunțat: fiecare elev va primi lunar 180 de lei

A. Dragu / 12.11.2017
Ministrul Educației a anunțat: fiecare elev va primi lunar 180 de lei

Ministerul Educației a publicat recent lista elevilor care vor primi sprijin financiar în anul școlar 2017-2018, totul în cadrul Programului național de protecție socială ,,Bani de liceu”. Suma alocată pentru fiecare elev va fi de 180 de lei pe lună, iar cei care vor beneficia de ea trebuie să îndeplinească anumite condiții.

Cine sunt beneficiarii programului ,,Bani de liceu”

Vor beneficia de programul național de protecție socială ,,Bani de liceu” elevii aflați în întreținerea familiilor care au un venit brut lunar pe membru de familie realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii cererii de maxim 150 de lei.

Suportul financiar este condiționat de prezența la școală, beneficiarii riscând să piardă ajutorul dacă acumulează mai mult de 20 de absențe nemotivate într-o lună.

În termen de 5 zile de la afișarea listei cu beneficiarii sprijinului financiar, se pot depune contestații la unitățile de învățământ care vor fi analizate de comisia formată la nivelul inspectoratului școlar județean, respectiv al municipiului București, în termen de 3 zile de la data expirarii termenului de contestați

Citește și...