Un cuplu din SUA a fost binecuvântat, după nouă avorturi, toate din cauze medicale.
Melissa Kayser și soțul ei au reușit să devină, în sfârșit, părinți cu ajutorul surorii sale, care a jucat rolul de mamă surogat.
”E greu și știu că nu sunt singura. Avorturile spontane sunt încă un subiect tabu, nimeni nu vrea să vorbească despre ele, așa că îți rămâne să suferi în tăcere (…) Am fost devastată pentru că mă gândeam că pentru asta sunt literalmente născute femeile, ca să se reproducă, și când nu poți face asta te simți ca un eșec”, spune Melissa.
Deși nu voia să devină mamă, Lisa, sora mai mare a Melissei, a ajutat-o pe aceasta, fiind cutremurată de suferința ei.
Timp de câteva luni, cele două surori au trecut prin consultări medicale, psihologice și legale și după ce au fost aprobate atunci au făcut operația de transfer de embrion, fiind implantați doi embrioni, cu toate că doctorii le-au avertizat că doar unul va supraviețui. Săptămâni mai târziu, toată lumea a fost șocată să vadă ce arătau analizele. Lisa era însărcinată cu gemeni.
Din fericire, Lisa a avut parte de o sarcină ușoară, fără complicații, iar acum 6 săptămâni micuții Ashlynn și Tierney au venit pe lume. ”Nu există cuvinte pentru a-i mulțumi pentru ce a făcut pentru mine (…) Auzi femei care spun că nu cunoști cu adevărat dragostea până nu ai copii. Ei chiar mă completează”, spune Melissa despre sora și copiii săi.